Monsson Trading finanțează cu 3 milioane de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. Proiectul a vizat amenajarea unui spațiu de 350 de metri pătrați, care include șase rezerve individuale și poate deservi anual aproximativ 580 de copii aflați în stare critică.
Secția modernizată include șase rezerve, fiecare cu câte un pat, dintre care una este destinată izolării și este dotată cu incubator. Investiția are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de îngrijire pentru pacienții pediatrici și a spațiului de lucru pentru personalul medical.
„Într-o secție de terapie intensivă pediatrică, siguranța infrastructurii și organizarea spațiilor contează în fiecare zi. Modernizarea le oferă copiilor condiții mai bune de îngrijire, iar echipei medicale, un mediu de lucru adaptat cerințelor acestei specialități”, a declarat Raluca Ștefan, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Potrivit reprezentanților spitalului, aproximativ 580 de copii aflați în stare critică ar urma să beneficieze anual de condițiile oferite de secția modernizată.
Investiția face parte dintr-un program mai amplu de sprijin acordat de Monsson Trading Spitalului Județean Constanța. Din 2017 și până în prezent, compania a alocat 9,7 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 2 milioane de euro, pentru achiziția de echipamente medicale și renovarea unor secții ale spitalului.
Finanțările au fost derulate prin Fundația „Șanse Egale” și Fundația „Mecena”, potrivit informațiilor transmise de companie.
„Prin această investiție, am vrut să contribuim concret la comunitatea din care facem parte. Când este vorba despre sănătatea copiilor, infrastructura medicală și condițiile de lucru ale medicilor au o importanță fundamentală”, a declarat Andrei Muntmark, directorul general al Monsson Trading.
Monsson Trading: portofoliu de peste 400 MW de capacități regenerabile
Monsson Trading, cu sediul central în Constanța, activează pe piața de energie electrică din Europa de Sud-Est, cu operațiuni de trading, furnizare, agregare și management al energiei regenerabile.
Compania gestionează, potrivit propriilor date, un portofoliu de peste 400 MW de capacități regenerabile și tranzacționează anual peste 1,2 TWh de energie.
Fundația „Șanse Egale”, înființată în 2008, are ca obiective principale dezvoltarea condițiilor de educație și sănătate pentru copii și adolescenți. Fundația „Mecena”, înființată în 2006 și patronată de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, urmărește dezvoltarea infrastructurii sanitare și atragerea de investiții pentru îmbunătățirea serviciilor medicale.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.