Încoronarea de sâmbătă a Regelui Charles al III-lea a fost un exercițiu de fast și extravaganță. Oameni din întreaga lume au urmărit cu atenție spectacolul încoronării, iar criticii au folosit această ocazie pentru a sublinia costul și caracterul anacronic al instituției care este monarhia britanică.
În timp ce opiniile cu privire la faptul că monarhia britanică înghite sau generează bani diferă, încheierea statutului oficial al liniei regale a Regatului Unit ar avea consecințe de amploare la nivel global.
Pe lângă teritoriile britanice de peste mări, Regele Charles al III-lea servește ca șef de stat al altor 14 țări suverane în afară de propria sa țară – ceea ce face Regatul Unit al Marii Britanii să fie cel mai prolific dintre cele 17 monarhii constituționale din lume care continuă să aibă monarhi ca șefi de stat.
Cu toate acestea, structura Commonwealth-ului britanic s-a rupt în ultima vreme. Barbados a eliminat monarhul britanic din funcția de șef de stat în 2021, în timp ce Jamaica a anunțat anul trecut că a început, de asemenea, procesul respectiv.
Barbados a luat această decizie după ce a fost 55 de ani membru independent al Commonwealth-ului, în timp ce Jamaica și-a sărbătorit cea de-a 60-a aniversare a independenței în august 2022.
Barbados a fost prima țară care a renunțat la monarhul britanic după aproape 30 de ani.
Mauritius, Guyana, Trinidad și Tobago, precum și Republica Dominicană au optat anterior pentru un alt șef de stat.
Pe lângă monarhiile constituționale, în lume mai există 12 țări care sunt monarhii absolute sau semi-constituționale, ceea ce înseamnă că monarhii dețin puteri considerabile acolo.
Aceste tipuri de sisteme sunt cele mai frecvente astăzi în Peninsula Arabică și, de asemenea, în Maroc, Brunei, Eswatini și Liechtenstein.
Semi-constituționalismul – unde monarhii și reprezentanții aleși împart puterile – variază de la țări care permit monarhilor să păstreze unele puteri alături de un parlament ales, până la monarhiile electorale, care aleg lideri dintr-un grup de regi – așa cum este sistemul de guvernare al Emiratelor Arabe Unite.
Papa este, de asemenea, ales dintr-un grup de cardinali, dar este singurul conducător al Vaticanului și, prin urmare, este considerat o monarhie absolută.
Zece țări din Europa și cinci din Asia, plus Tonga (Oceania) și Lesotho (Africa), își mențin propriul lor monarh într-o funcție reprezentativă și șef de stat.
Monarhiile subnaționale tradiționale sunt răspândite în Indonezia și în Africa de Sud, unde regele națiunii Zulu, Misuzulu Sinqobile kaZwelithini, deține putere neoficială considerabilă în regiunea estică a KwaZulu-Natal.
În ciuda creșterii criticii privind monarhiile constituționale, acestea încă joacă un rol important în politica internațională. Monarhiile continuă să fie o formă de guvernare populară și rămân semnificative pentru identitatea și cultura națională.
Cu toate acestea, într-o lume care se schimbă rapid, este posibil ca monarhiile să devină din ce în ce mai puțin relevante, iar opinia publică poate evolua într-o altă direcție.
Sursă graphic: Statista
Cine este pro-monarhie în Marea Britanie
Potrivit Statista, 58% dintre britanicii chestionați de YouGov în numele BBC Panorama cred că țara ar trebui să continue să aibă un șef de stat monarh în viitor. Cifra generală sugerează că monarhia este în continuare în mare parte percepută pozitiv în Regatul Unit de astăzi.
O analiză pe grupe de vârstă dezvăluie însă o diferență semnificativă în sentimentul pro-monarhie al britanicilor.
Graficul alăturat al Statista arată că 78% din persoanele de peste 65 de ani din Marea Britanie doresc să continue să aibă un rege sau o regină ca șef de stat în viitor, în timp ce doar 15% dintre aceștia ar dori să aleagă un șef de stat.
În schimb, generația Z este mult mai puțin atașată de istoria de 300 de ani a monarhiei în Regatul Unit. Dintre aceștia, doar o treime sunt în favoarea menținerii unui șef de stat monarh, în timp ce 38% ar prefera să aleagă un alt șef de stat.
Un alt aspect remarcabil al studiului BBC Panorama este că aproximativ 30% dintre respondenți nu au răspuns concret la întrebare, indicând că aparent nu au niciun interes sau nicio opinie cu privire la viitorul monarhic al Regatului Unit.
Sursă graphic: Statista
Cât au costat încoronările de-a lungul timpului și cât s-a investit pentru cea a Regelui Charles al III-lea
Încoronarea regelui Charles al III-lea a avut loc la Westminster Abbey din Londra, sâmbătă, 6 mai. Ca eveniment de stat, tradițional, evenimentul a fost plătit de parlament în mare parte, folosind banii contribuabililor.
Acest lucru a stârnit critici puternice din partea unora din Regatul Unit, dat fiind faptul că țara se confruntă în prezent cu o criză a costului de trai, iar prețurile alimentelor și ale energiei explodează.
Deși Palatul Buckingham nu a anunțat o cifră oficială cu privire la costurile implicate de festivitățile aferente încoronării, petrecute pe durata a trei zile, s-a speculat și s-a scris în multe titluri internaționale că bugetul a fost aproape de 100 milioane de lire sterline.
Dacă aceste cifre sunt corecte, atunci aceasta este cea mai scumpă încoronare britanică din ultimii cel puțin 200 de ani. Potrivit Euronews, o mare parte din costuri au reprezentat investițiile suplimentare de securitate.
Graficul alăturat, pregătit de Statista, folosește date compilate de site-ul britanic de știri inews și arată costurile relative ale încoronărilor anterioare din Regatul Unit al Marii Britanii.
George al VI-lea a avut cea de-a doua cea mai costisitoare încoronare, după cea a lui Charles al III-lea, costând 454.000 de lire sterline în 1937, echivalentul a 24,8 de milioane de lire sterline în zilele noastre.
Potrivit inews, încoronarea reginei Elisabeta a II-a a costat 912.000 de lire sterline în 1953, echivalentul a 20,5 de milioane de lire sterline astăzi.
The New York Times spune că bugetul încoronării reginei Elisabeta a II-a a fost mult mai mare, raportând că evenimentul a costat aproximativ 1,57 milioane de lire sterline la momentul respectiv, ceea ce ar fi mai aproape de 46 de milioane de lire sterline astăzi.
Cel mai ieftin eveniment din listă a fost investit pentru încoronarea lui William al IV-lea în 1831, care a costat 43.000 de lire sterline la momentul respectiv, sau aproximativ 3,6 milioane de lire sterline astăzi.
Sursă graphic: Statista
Contribuabilii din Marea Britanie plătesc din ce în ce mai mult pentru a susține Familia Regală
Pe lângă costurile curente ale întreținerii palatelor și cu personalul care deservește Casa Regală a Marii Britanii, costuri uriașe sunt implicate, de asemenea, de cinele de stat și, mai ales, de evenimentele aniversare, cum a fost, de exemplu, jubileul de platină al reginei Elisabeta a II-a, care a avut nenumărate petreceri de stradă și alte evenimente planificate în întreaga Marea Britanie.
După cum este menționat în documentele Grantului Suveran, “Rolul Monarhiei este definit printr-o convenție – o regulă fără conexiuni legale directe, dar totuși obligatorie”. “Grantul Suveran” este susținut financiar de contribuabilii din Regatul Unit.
Sistemul de finanțare a monarhiei funcționează astfel: guvernul Marii Britanii face o plată anuală către Casa Regală, numită Grantul Suveran. Valoarea Grantului este determinată de cât de mult bani a adus portofoliul de proprietăți imobiliare al domeniului Coroanei la bugetul de stat.
Costul menținerii Familiei Regale a crescut mult în ultimii ani – salturi dramatice au fost înregistrate în 2019 și 2021. Cele mai recente conturi arată că monarhia a costat Marea Britanie 87,5 milioane de lire sterline în 2021, potrivit Statista.
Un factor major care a dus la creșterea costurilor în ultimii ani sunt cheltuielile necesare pentru a finanța lucrările de renovare la Palatul Buckingham. Sistemele electrice, de încălzire și de canalizare ale reședinței regale datează din anii 1950 și trebuie înlocuite. Ca parte a planului de renovare pe 10 ani, cablurile și țevile vor fi înlocuite, iar azbestul va fi îndepărtat din clădire. De asemenea, vor fi instalate noi lifturi pentru a ajuta vizitatorii cu dizabilități.
Sursă graphic: Statista
I