FacebookTwitterLinkedIn

Mitsubishi Estate se pregătește pentru primele zboruri de testare a vehiculelor zburătoare cu echipaj din Japonia în anul fiscal 2024 și începe transformarea acoperișurilor clădirilor înalte pe care le deține în Tokyo în platforme de decolare și aterizare, potrivit agenției Nikkei.

Dezvoltatorul imobiliar a fost ales ca operator al unui proiect al Guvernului Metropolitan din Tokyo, în parteneriat cu Japan Airlines, precum și cu Kanematsu, o casă de comerț apropiată de Skyports, un dezvoltator al infrastructurii de aterizare din Marea Britanie.

Aeronavele electrice cu decolare și aterizare verticală (eVTOL) sunt văzute ca o soluție de reducere a traficului rutier, dar este luată în calcul și utilizarea lor în turism și în transportul public.

Institutul de Cercetare Yano consideră că piața globală a mașinilor zburătoare eVTOL va depăși 120 de trilioane de yeni (900 de miliarde de dolari) până în 2050.