FacebookTwitterLinkedIn

Un număr de 9.000 de plăţi în valoare de 3 milioane de lei au fost efectuate în primele trei ore prin intermediul cardurilor de energie, procedură care a demarat luni, potrivit datelor publicate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

“Iată că am ajuns şi în acest punct, în care cardurile de energie devin operaţionale. Mă bucur că am reuşit să adaptăm mecanismul din mers şi să oferim beneficiarilor libertate deplină atât în ceea ce priveşte tipul de facturi ce pot fi achitate, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea prin care se efectuează plata. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a livrat banii în conturile Poştei Române, iar începând de astăzi toţi cei care au cardul pot efectua plăţi, prin cele trei metode deja cunoscute: direct la poştaş, la oficiu sau prin intermediul aplicaţiei de pe site-ul Poştei”, a declarat ministrul de resort, Marcel Boloş, citat de Agerpres.

Conform MIPE, începând de luni, 20 februarie, se pot efectua plăţi pentru facturile la utilităţi prin intermediul cardurilor de energie acordate de Guvernul României persoanelor vulnerabile. Cardurile, oferite din fonduri europene nerambursabile ce erau în risc de pierdere în perioada de programare 2014-2020, sunt emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română (CNPR).