O industrie naţională de apărare puternică va consolida poziţia României pe plan regional şi internaţional, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care s-a întâlnit, în timpul Conferinţei de Securitate de la Munchen, cu Armin Papperger, CEO-ul companiei germane Rheinmetall AG.
Acesta a felicitat Rheinmetall pentru decizia de a deveni „membru al familiei industriei de apărare din România”, prin achiziţia pachetului majoritar de acţiuni al companiei Automecanica Mediaş.
Principala temă de discuţie dintre cei doi oficiali a fost reprezentată de intensificarea cooperării industriale în domeniul apărării, precizează MApN într-un comunicat transmis Agerpres.
„Vreau să felicit Rheinmetall pentru decizia de a deveni membru al familiei industriei de apărare din România, prin achiziţia pachetului majoritar de acţiuni al companiei Automecanica Mediaş. Sperăm că această decizie va determina cât mai multe companii din Germania să investească în ţara noastră”, a transmis Angel Tîlvăr.
Ministrul român a accentuat relevanţa cooperării la nivel tehnico-militar, un semnal pozitiv fiind semnarea de către Statul Major al Forţelor Terestre, în decembrie 2023, a contractului de modernizare pentru patru sisteme VIFOR bazate pe tunuri antiaeriene Oerlikon 2X35 mm produse de Rheinmetall AG.
Angel Tîlvăr a reliefat faptul că România rămâne angajată în cadrul procesului de dezvoltare a capabilităţilor pentru apărare.
În prezent, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale se derulează, în diferite stadii, peste 60 de programe de înzestrare pentru toate categoriile de forţe ale armatei.
Potrivit unei declarații a lui Papperger pentru BBC, în această săptămână, „Europa va avea nevoie de 10 ani pentru a fi pe deplin pregătită să se apere”. Armin Papperger a spus că stocurile de muniție sunt în prezent „goale”.
Producătorul de arme și vehicule militare german Rheinmetall a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni la producătorul român de vehicule Automecanica Mediaș în urmă cu două săptămâni.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania