FacebookTwitterLinkedIn

În cadrul unei întâlniri cu administratorii piețelor, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a făcut un apel la implicarea acestora pentru a pune la dispoziția producătorilor agricoli autentici suficiente spații de vânzare, unde să-și poată valorifica producția.

Ministrul Agriculturii s-a întâlnit cu administratorii piețelor din România, pentru a identifica împreună soluții în vederea creșterii accesului producătorilor în piețe, astfel încât consumatorii să aibă la dispoziție o gamă cât mai variată de produse agroalimentare locale.

„Susțin cu fiecare ocazie consumul de produse românești și cred că este de datoria noastră, a tuturor să ne asigurăm că producătorii, care muncesc de dimineața până seara în ferme, sunt pe deplin sprijiniți. Am transmis o adresă către președinții Consiliilor Județene și către primarii municipiilor și orașelor, în care le-am cerut sprijinul pentru identificarea unor spații în care pot fi organizate piețe volante, astfel încât fermierii să își poată valorifica produsele pe plan local”, a declarat Adrian Chesnoiu.

De cealaltă parte, reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe din România și-au exprimat întreaga disponibilitate în găsirea unor soluții concrete prin care producătorii locali să își poată comercializa produsele în piețe.

Chesnoiu i-a mai informat pe reprezentanții AAPR că, începând cu data de 1 martie 2022, se vor organiza piețe volante la fiecare sfârșit de săptămână, în curtea ministerului. De asemenea, acesta a prezentat și aplicația CPAC, în care vor fi incluse și piețele agroalimentare românești.