Ministerul rus al Apărării a anunțat că 10 convoaie de soldaţi ruşi au părăsit joi Crimeea, după încheierea manevrelor militare. Totuși, nu s-a precizat unde anume au fost mutate respectivele convoaie.
Rusia a declarat săptămâna aceasta că unele dintre unităţile sale şi-au încheiat participarea la exerciţii militare în zone adiacente Ucrainei şi se întorc la bazele lor.
Pe de altă parte, un oficial al Casei Albe a declarat presei miercuri sub protecţia anonimatului, dimpotrivă, că Rusia şi-a crescut prezenţa militară la graniţa cu Ucraina cu până la „7.000 de soldaţi”, dintre care unii au sosit miercuri, chiar dacă Moscova a anunţat o retragere parţială a forţelor sale, notează Agerpres.