Ministerul Finanţelor (MF) a atras vineri 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar față de licitația principală organizată joi, când a împrumutat 595,3 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală de 47 de luni și un randament mediu anual de 7,54%.
Emisiunea suplimentară a avut o valoare nominală de 75 de milioane de lei, însă interesul investitorilor a fost semnificativ mai mare, băncile transmițând oferte în valoare totală de 345 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor.
Pentru luna iunie 2025, MF are în plan să se împrumute de la băncile comerciale cu 5,1 miliarde de lei, sumă la care se pot adăuga încă 705 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive. Totalul programat ajunge astfel la 5,805 miliarde de lei, sumă destinată refinanțării datoriei publice și acoperirii deficitului bugetar.
Noua țintă de împrumut este cu 255 de milioane de lei mai mică decât programul de finanțare din luna mai, care s-a ridicat la 6,06 miliarde de lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.