FacebookTwitterLinkedIn

Aproximativ 28.200 de gospodării din peste 100 de localități din România erau încă nealimentate cu energie electrică luni, la ora 13:00, în urma avariilor provocate de vremea severă din ultimele zile, a anunțat Ministerul Energiei.

Potrivit datelor prezentate în ședința Comandamentului Energetic Național, 173 de echipe de intervenție ale operatorilor de distribuție, formate din peste 500 de electricieni, acționează în teren pentru remedierea avariilor și reconectarea consumatorilor.

Cele mai afectate județe sunt Alba și Hunedoara. În județul Alba, 45 de echipe, cu peste 130 de electricieni, intervin în zone montane și împădurite din Munții Apuseni, unde liniile de medie tensiune traversează arii greu accesibile. În ultimele două ore, aproape 6.000 de gospodării din județ au fost reconectate la rețea.

În județul Hunedoara, 37 de echipe, cu peste 100 de electricieni, acționează în special în zonele izolate din proximitatea localităților Orăștie, Hațeg și Deva. Intervenții sunt în desfășurare și în județele Arad (17 echipe), Caraș-Severin (13 echipe) și Timiș (16 echipe).

Ministerul Energiei precizează că, în urmă cu 48 de ore, aproximativ 95.000 de consumatori nu aveau energie electrică, iar până luni la prânz peste 66.000 dintre aceștia au fost reconectați. Autoritățile estimează că până la finalul zilei aproximativ 80% dintre gospodăriile rămase fără curent vor fi realimentate.

Principalele avarii au fost cauzate de acumulările de zăpadă pe arbori și de ruperea crengilor, care au afectat conductoarele și izolatoarele. În localitățile greu accesibile au fost utilizate peste 20 de grupuri electrogene pentru asigurarea alimentării temporare.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis un mesaj de apreciere echipelor din teren, subliniind că intervențiile se desfășoară în condiții dificile, dar cu rezultate semnificative pentru populația afectată.

În ceea ce privește Sistemul Energetic Național, Ministerul Energiei anunță că acesta funcționează în parametri normali. De asemenea, depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporție de peste 70%, iar luni volumul extras a fost de 21 milioane metri cubi, dintr-o capacitate maximă zilnică de 23 milioane metri cubi.

Autoritățile precizează că situația este dinamică și că intervențiile vor continua până la remedierea completă a avariilor, în colaborare cu structurile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.