FacebookTwitterLinkedIn

Cele opt contracte pentru ajutor de stat în industria prelu­crătoare, cu investiţii în valoare totală de 1,8 mld. lei, fuseseră semnate de Minis­terul Economiei, la finalul lunii de­cembrie 2023.

Recent, oficialii Ministerului Economiei au transmis că au fost revocate şase din cele opt contracte, pentru un altul a fost iniţiat demersul pentru  revocare, iar la ultimul s-a constat neîndeplinirea condiţiilor la finalul anului trecut.

Ministerul a emis scrisori de revocare pentru Chimcomplex, Non Woven Global SRL, HI-Q Solutions Invest, Feruccio Com, Andreas Rob Construct şi Eco Partnersheep Insulation. Pentru Ecobac au fost iniţiate demersurile pentru revocarea acordului de finanţare la finalul anului trecut, iar pentru Alex Melcovich, la data de 10.12.2024 s-a constatat neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordul de finanţare.

Chicomplex este singura companie mare, care urma să beneficieze de ajutor de stat. „Acordul de finanţare între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Chimcomplex SA Borzeşti a fost semnat la data de 22.12.2023. Deoarece compania nu a îndeplinit obligaţiile cu privire la cofinanţarea şi demararea lucrărilor, la data de 29 iulie 2024 a fost emisă scrisoarea de revocare a acordului de finanţare“, potrivit Ministerului Economiei. 

Chimcomplex solicită reconsiderarea deciziei de anulare a contractului pentru ajutorul de stat de la Ministerul Economiei şi continuarea dialogului pentru a găsi soluţii viabile.

„Prin câştigarea unui grant în valoare de 195 milioane de lei, pentru o fabrică de răşini de 490 mil. lei la Oneşti, Chimcomplex a pus bazele unui proiect industrial inovator, de care România are nevoie. Din păcate, acest proiect a fost apoi anulat, ceea ce a dus la o acţiune legală împotriva Ministerului Economiei”, potrivit Chimcomplex.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bacău. Companina solicită reconsiderarea deciziei de anulare a ajutorului de stat. Proiectul care presupune o investiţie totală de 490 milioane de lei include o contribuţie din fonduri proprii, iar decizia Chimcomplex de a acoperi contribuţia din fonduri proprii, fără a apela la împrumuturi bancare, deşi reflectă angajamentul companiei pentru sustenabilitate financiară şi responsabilitate faţă de investitori şi parteneri, nu a fost acceptată de minister, potrivit Chimcomplex.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.