Raluca Turcan, ministrul Culturii, a anunțat lansarea licitaţiei la nivel internațional pentru contractarea serviciilor de proiectare şi asistenţă tehnică pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice în vederea consolidării, restaurării şi punerii în valoare a Bibliotecii Batthyaneum, fosta mănăstire a trinitarienilor din Alba Iulia.
Raluca Turcan: „Acest demers de restaurare şi promovare a Bibliotecii Batthyaneum subliniază importanţa conservării şi valorificării patrimoniului cultural, având ca scop îmbogăţirea cunoaşterii şi păstrarea vie a moştenirii noastre istorice pentru generaţiile viitoare”, conform Agerpres.
Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia a fost fondată la 31 iulie 1798 la iniţiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei, Batthyany Ignac (1741-1798). Aceasta reprezintă „un pilon de referinţă al patrimoniului cultural naţional”, potrivit ministrului Culturii.
În cadrul acestei fundaţii culturale, cunoscută sub numele de Institutum Batthyaniani / Institutul lui Batthyani din Alba Iulia, se regăseau şi un observator astronomic, alături de multiple colecţii muzeale de o inestimabilă valoare.
În prezent, nucleul Bibliotecii Batthyaneum, cunoscut şi ca fondul-tezaur al acesteia, este constituit din colecţia privată a episcopului Batthyany Ignac care cuprinde 18.000 de unităţi bibliografice, inclusiv tipărituri şi manuscrise valoroase datând din secolul al IX-lea.