Compania Naţională „CFR” SA a lansat licitaţiile pentru modernizarea infrastructurii feroviare pe Lotul 3 Igiroasa – Drobeta Turnu Severin şi Lotul 6 PO Poarta – Caransebeş, aferente obiectivului major de investiţii Modernizarea tronsonului Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş.
Valoarea totală estimată a celor două contracte este de 7,35 miliarde lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027.
Durata de implementare a fiecărui contract este de 72 luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 60 de luni pentru execuţie.
Achiziţiile publice pentru Loturile 3 şi 6 prevăd proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 78,4 km, din lungimea totală a tronsonului.
Pentru Lotul 3 valoarea estimată a contractului este de 5,167 miliarde lei, fără TVA, iar pentru Lotul 6 valoarea estimată a contractului este de 2,208 miliarde lei, fără TVA.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 1 iulie 2024, conform Agerpres.