Compania Microsoft a anunţat că îşi va restrânge substanţial afacerile din Rusia, alăturându-se unui lung şir de firme care îşi reduc expunerea sau se retrag din ţară după invazia rusă în Ucraina.
Totuși, Microsoft a precizat că îşi va îndeplini obligaţiile contractuale existente cu clienţii ruşi, în timp ce suspendarea noilor vânzări, care a fost anunţată la începutul lunii martie, rămâne în vigoare.
Un reprezentant Microsoft: „Ca urmare a schimbărilor aduse perspectivelor economice şi a impactului asupra afacerii noastre din Rusia, am luat decizia de a reduce semnificativ operaţiunile noastre în Rusia”, conform News.ro.
În urma acestei decizii, se estimează că peste 400 de angajați vor fi afectați.