FacebookTwitterLinkedIn

Operatorul de sănătate privat MedLife a anunțat deschiderea celei mai noi hyperclinici MedLife, care se întinde pe o suprafață de 1.000 de mp și este rezultatul unei investiții de 2 milioane de euro.

Noua unitate multidisciplinară pune la dispoziția pacienților din centrul și nordul țării 16 specialități medicale și chirurgicale pentru consultații, investigații și intervenții chirurgicale minore, asigurând un circuit integrat de investigare, diagnosticare și tratament. 

Hyperclinica MedLife Târgu Mureș cuprinde 12 cabinete medicale, o unitate de recoltare, un departament de imagistică utilat cu RMN și alte echipamente medicale, o sală de mici intervenții chirurgicale și o sală de investigații. 

Printre specialitățile medicale disponibile în Hyperclinica MedLife Târgu Mureș se numără: medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, neurologie, endocrinologie, dermatovenerologie, dermatocosmetică, alergologie, pneumologie și reumatologie. Totodată, pe zona de chirurgie, pacienții au la dispoziție specialiști în ortopedie – traumatologie, chirurgie generală, chirurgie estetică și microchirurgie reconstructivă, neurochirurgie, ORL și obstetrică – ginecologie pentru intervenții minore.

Prima hyperclinică MedLife a fost lansată în 2004, odată cu inaugurarea unității MedLife Grivița din București. În prezent, MedLife are aproape 700 de locații proprii și partenere, dintre care peste 230 de clinici și hyperclinici.