Vicepremierul italian Matteo Salvini a acuzat miercuri Germania şi Franţa că se opun unui acord de pace pentru Ucraina.
“Impresia este că unele peroane de la Paris şi Berlin au probleme interne şi vor să continue războiul, poate pentru a vinde arme”, a declarat politicianul de extremă-dreapta pentru ziarul La Repubblica, potrivit Agerpres.
Salvini nu a detaliat acuzaţiile sale, dar a condamnat eforturile europene de a modifica planul de pace în 28 de puncte propus de preşedintele american Donald Trump, considerat prea favorabil Rusiei.
Planul lui Trump este “remarcabil şi ambiţios, chiar dacă unii îl ironizează”, a spus Salvini, care este şi ministru al transporturilor. “Sper că nimeni nu îi va sta în cale”, a mai spus el.
Salvini este liderul partidului populist Liga, unul dintre partenerii din coaliţia de dreapta a premierului italian Giorgia Meloni.
În calitatea sa de fost ministru de interne, Salvini s-a făcut remarcat pentru poziţia sa extrem de dură faţă de refugiaţii care încercau să ajungă în Europa prin Marea Mediterană.
Meloni, care conduce partidul Fraţii Italiei, s-a dovedit a fi o susţinătoare fermă a politicii europene faţă de Ucraina în timpul celor trei ani ai săi de mandat.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.