IKEA și designerul suedez Tekla Evelina Severin, cunoscută sub numele de „Teklan”, lansează o nouă gamă de produse care îmbină tehnologia cu un stil inedit.
Creată dintr-o colaborare ce pune accent pe expresivitate, gama include produse și sisteme audio de înaltă calitate, cu design îndrăzneț și combinații neașteptate de culori, menite să pună în valoare dispozitivele electronice de acasă, potrivit reprezentanților companiei.
„Echipamentele electronice sunt adesea percepute ca fiind doar funcționale, iar mulți oameni preferă să le ascundă”, spune Sara Ottosson, Dezvoltator de Produse la IKEA Suedia. „Vrem să schimbăm acest lucru. În ultimii ani, am învățat foarte multe despre dezvoltarea sistemelor audio de înaltă calitate și despre cum își doresc oamenii să le expună în propria casă. Acordăm acestor dispozitive aceeași atenție ca celorlalte piese de mobilier, astfel încât acestea să contribuie la atmosfera și personalitatea unei încăperi, nu doar prin sunet, ci și prin formă, culoare și caracter.”
Colaborarea se bazează pe limbajul cromatic distinctiv al artistei și pe modul ei de a îmbina notele jucăușe cu formele geometrice, explorând adesea felul în care designul bidimensional și cel tridimensional se reunesc pentru a crea un efect de profunzime și dinamism. Abordarea creativă a lui Teklan, alături de expertiza IKEA în design, integrează culoarea, lumina și sunetul în piese expresive, transformând dispozitivele electronice pe care le folosim în viața de zi cu zi și integrându-le în mod natural în mediul de acasă.
„Culoarea este un instrument atât de puternic și plin de emoție – poate schimba complet felul în care percepem un obiect și poate contura atmosfera unei încăperi. Ne-am dorit să oferim tehnologiei această notă delicată și prietenoasă, pentru a-i ajuta pe oameni să privească altfel echipamentele de acasă și totodată pentru a aduce mai multă culoare în spațul lor, zi de zi”, afirmă Teklan.
Toate sistemele audio sunt concepute pornind de la ideea că dispozitivele care aduc sunet într-o încăpere ar trebui să ofere și un plus de personalitate, chiar și atunci când nu sunt în funcțiune. Familia SOLSKYDD, care este disponibilă și într-o variantă albă, realizată în afara colaborării cu Teklan, este proiectată de designerul suedez Ola Wihlborg atât în ceea ce privește forma, cât și caracteristicile tehnice.
Lămpile-difuzor KULGLASS, disponibile în nuanțe de verde și maro-roșiatic cu roz, aduc împreună lumina, sunetul și culoarea într-un singur dispozitiv.
Gama include și o reinterpretare a clasicei lămpi FADO, în formă rotundă, concepută pentru a răspândi o lumină difuză și plăcută. De asemenea, la începutul acestui an, ca parte a colaborării cu Teklan, IKEA a lansat două noi variante de culoare pentru boxa VAPPEBY și 14 cabluri de încărcare împletite – SITTBRUNN, RUNDHULT și LILLHULT – inspirate de corzile de alpinism și create în culori retro îndrăznețe.
Noua gamă realizată în colaborare cu artista suedeză va fi disponibilă la nivel global, atât în magazine, cât și online, începând din ianuarie 2026, inclusiv în România.
Tekla Evelina Severin este o artistă multidisciplinară premiată, cunoscută pentru explorarea combinațiilor și modelelor de culori îndrăznețe, dar armonioase. Și-a fondat studioul în 2015, după ce a absolvit în 2010 programul de Arhitectură de Interior și Design de Mobilier la Universitatea de Arte și Meserii Konstfack din Stockholm.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.