Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021?
Supraviețuire! Am stabilit că putem depăși această situație și ca vedem lumina la capătul tunelului.
Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele). Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Lipsa de predictibilitate și incertitudinea adusă de pandemie și efectele sale secundare. La începutul anului era destul de neclar în ce măsură vom reuși sa închidem tranzacții în contextul actual dar am sesizat oportunitățile crizei și ne-am adaptat situației astfel încât să avem un an bun.
Criza, de fapt, a scos in evidență firmele reziliente și cu potențial.
Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?
Am descoperit firme conduse de antreprenori adaptabili care au fost dispuși la rândul lor să poarte un dialog constructiv și focusat pe viitor. Ne-am dat seama că criza de asemenea poate crea oportunități pe care împreuna cu partenerii noștri am reușit sa le fructificam.
Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.
Mediul de afaceri a dat dovada de inventivitate și de ambiție. S-au găsit soluții acolo unde ele nu erau foarte evidente. Avem de-a face cu o clasă antreprenorială mai sofisticată care începe sa aprecieze parteneriate cu fonduri de investiții ca al nostru, și în felul acesta putem fructifica oportunități mult mai mari decât ar fi în stare sa facă singuri.
Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021? Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?
Putem spune că guvernul a răspuns provocării lansate de Comisia Europeană prin care sa vină cu o propunere concretă pentru PNRR. Evident, acest lucru nu da încă roade dar să sperăm ca în viitor vom putea beneficia de această oportunitate. De asemenea, nu au venit cu “surprize” neașteptate care sa bulverseze mediul de afaceri.
Probabil ca ar fi putut sa fi răspuns dezechilibrelor structurale ale pieței muncii, astfel rezolvând una dintre principalele amenințări pe termen mediu și lung. De asemenea, nu au profitat de această criza majoră pentru a rectifica lacunele sistemului de sănătate și de educație.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?
În 2022 vom începe sa simțim puternic costurile tranziției către energie verde și vom asista la continuarea creșterii tensiunilor geopolitice. De asemenea, “vom culege roadele” măsurilor de relaxare macro-economică din ultimii ani.