În fața provocării pandemiei de COVID-19, țările din Regiunea Mării Negre au luat măsuri fără precedent pentru a minimiza impactul negativ asupra cetățenilor săi. Aceste politici, concentrate pe limitarea gradului de răspândire a virusului, au avut un impact semnificativ din punct de vedere economic. Pentru a combate urmările negative ale politicilor adoptate, guvernele au implementat, de asemenea, diverse politici fiscale și monetare, reprezentând între 2-14% din PIB-ul țărilor. Calculele indică faptul că măsurile fiscale totale luate în regiunea Mării Negre vor corespunde sumei de 125 miliarde de dolari sau aproximativ 4,1-4,5% din PIB-ul regional.
Prognozele privind gradul de contracție economică din Regiunea Mării Negre în 2020 variază. BSTDB estimează că regiunea va înregistra anul acesta o contracție a PIB de -4,7%, urmată de o redresare moderată de 2,5% în 2021, ajungând, în 2022, la o mărire de 3%. Comparativ cu 2017-2019, perioadă în care fiecare țară din regiune a înregistrat creșteri ale PIB-ului, în 2020, toate prognozele prevăd scăderi ale acestui indicator. Cu toate acestea, se estimează că, în 2021, toate cele 12 țări din regiune vor înregistra creșteri, chiar dacă în unele cazuri vor fi moderate. Necunoscutele associate evoluției pandemiei fac ca orice previziune să fie incertă, însă limitarea contracției la -5% ar fi un succes relativ și ar pune bazele unei recuperări mai puternice începând cu anul 2021.
Previziuni PIB pentru performanța economică a regiunii Mării Negre în 2020 
BSTDB a luat mai multe măsuri în contextul crizei pandemice, inclusiv redirecționarea a aproximativ 900 de milioane de euro pentru a sprijini țările membre, iar în cadrul Forumului Economic de la Delphi a subliniat necesitatea de a prioritiza recuperarea post-pandemică în regiune, sprijinind infrastructura de bază, precum sectorul de sănătate și cel al energiei regenerabile.
În timpul pandemiei, BSTDB a sprijinit sectorul IMM în mod direct sau prin intermediul băncilor de dezvoltare, astfel:
- Finanțarea comerțului, printr-un credit în valoare de 35 milioane de euro acordat Oliva AD, liderul în producția de ulei vegetal în Bulgaria
- Semnarea cu Banca Elenă de Dezvoltare (Hellenic Development Bank) a unui memorandum de cooperare pentru un nou program de finanțare, care pevede furnizarea sumei de circa 100 milioane de euro
- Sprijinirea Băncii de Dezvoltare a Austriei cu o facilitate în valoare de 30 de milioane de euro pentru finanțarea proiectelor și investițiilor din sectorul privat
- Extinderea unei facilități de 20 milioane de dolari prin banca parteneră pentru a sprijini IMM-urile din Armenia
Cota de capital a statelor membre ale BSTDB, 2019
Istoricul creșterii PIB-ului real (Regiunea Mării Negre/UE)
Indicatori economici, 2019
Creșterea PIB-ului real (%)
Economia României se va contracta cu circa 5% în 2020, pe fondul pandemiei
Însă, nivelul scăzut al datoriei guvernamentale, circa 40% din PIB, sub plafonul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht pentru ţările membre UE, este totuși un aspect pozitiv în ceea ce privește redresarea economică a României.
Elliott Auckland, Economist-șef la Banca Internațională de Investiții spune: “O abordare fiscală puternică, va ajuta PIB-ul să se redreseze la o creștere de aproximativ cinci procente în 2021 și chiar în 2022. Desigur, fondurile UE vor juca un rol cheie în acest sens”.
Pe de altă parte, în România costurile forței de muncă pe oră sunt de patru ori mai mici decât media UE, ceea ce face regiunea un loc extrem de atractiv pentru corporațiile globale să investească într-un lanț de aprovizionare al UE.


