Compania de construcţii şi dezvoltare logistică Masterbuild a investit 20 mil. euro într-un parc logistic de peste 16.000 mp, pe o suprafață de teren de 34.000 mp.
Noul proiect este amplasat la nord de București, în zona Butimanu – Dâmbovița, iar construcția va începe în a doua jumătate a acestui an.
Proiectul este dezvoltat în regim Build – to- Suit și va avea standarde de construcție clasa A, cu o înălțime a halelor de până la 14m, anunță compania. De asemenea, proiectul este prevăzut cu panouri fotovoltaice și un acoperiș verde extensiv ultraușor.
“Există o cerere crescută pe piață pentru segmentul de spații frigorifice – spații de depozitare cu temperatură controlată, iar zona dintre București și Ploiești, acolo unde este amplasat noul parc logistic este foarte activă, atât din perspectiva businessurilor agricole cât și din perspectiva procesatorilor de alimente,” a declarat Ștefan Vayna, CEO-ul companiei.
MASTERBUILD – General Contractor & Developer este o companie de construcții și dezvoltare logistică, activă din 2005 atât pe segmentul construcțiilor industriale, cât și al proiectelor comerciale și rezidențiale. Compania activează atât pe întreg teritoriul României, cât și pe piețele internaționale.