FacebookTwitterLinkedIn

Mediul de afaceri din România se confruntă acum cu o nouă presiune: criminalizarea datoriilor.

La sfârșitul anului trecut, Executivul a emis OUG 130/2021, care a reintrodus în Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale o nouă măsură: incriminarea faptei de reținere și neplată a anumitor impozite și contribuții. Potrivit noii OUG, reținerea și neplata impozitelor și contribuțiilor, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă. “Ca să înțelegem ce înseamnă această modificare legislativă, trebuie să facem distincția dintre ipotezele majore pe care ea le vizează. (…) Avem de-a face cu impozite și contribuții care sunt reținute la sursă, și pe de altă parte avem de-a face cu impozite care sunt încasate de către anumite categorii de persoane, cum ar fi notarii publici”, a explicat Dan Dascălu, Partener și Liderul departamentelor de Litigii şi Relaţii de muncă ale D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România. Textul este ambiguu, arată Dan Schwartz, Managing Partner RSM România, și scoate la iveală multiple neclarități și idei greu de înțeles. “Introducerea în lege a acelei anexe care include în ea articole din toate convențiile de evitare a dublei impuneri ale României, este nefuncțională și periculoasă. Ce se întâmplă dacă aceste convenții se modifică? (…) Ce se întâmplă cu noile conventii pe care România le semnează?”. De asemenea, prevederea nu face referire la situația sumelor care pot fi subiect de reeșalonare, un drept pe care orice contribuabil îl are în conformitate cu prevederile codului fiscal și codului de procedura fiscală, mai arată Dan Schwartz: “Reeșalonarea nu se poate face decât pentru debite restante. Pentru ca debitul să fie restant, trebuie să treacă o perioadă de timp de la data scadenței lui. Dacă această perioadă de timp trece de 60 de zile, există riscul pentru mediul de afaceri de-a intra în zonă penală”.

Filosofia pe care o aduce acest text, din perspectivă pur economică și juridică, nu este criticabilă, intervine Dan Dascălu, pentru că, la finalul zilei “se contabilizează în planul drepturilor persoanelor”. Adică, dacă contribuțiile sociale care nu au fost plătite, deși au fost reținute din salariul angajaților, cei din urmă nu vor putea beneficia de vechime la pensie, iar când merg la spital nu vor beneficia de contribuția de asigurări de sănătate. “Deci există niște fundamente. Dar trebuie să avem grijă cum operăm aceste noțiuni”. Cu toate acestea, Bianca Vlad, Tax Manger Mazars se teme că acest tip de presiune financiară îi va forța pe antreprenorii mici și mijlocii să aleagă în a-și plăti taxele și contribuțiile care se află sub incidența penalului, în detrimentul celorlalte, precum TVA-ul sau impozitul pe profit. Această decizie ar afecta vizibil sumele colectate la bugetul de stat. „Acestea (IMM-urile n.r.) resimt mult mai puternic stresul financiar din ultima perioadă survenit în urma majorării tarifelor la utilități”.

Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în noua ei formă va intra în vigoare la 1 martie 2022. “În cadrul contribuabililor corecți, măsura nu ar trebui privită din perspectivă de sancțiuni, ca o măsură de pedepsire. Mai ales, știm, în practică o serie de contribuabili nu dețin resurse necesare temporar pentru achitarea acestor obligații fiscale”, a lămurit Iulian Ardeleanu, Director General al Direcției Generale de Legislație Fiscală și Reglementări Vamale și Contabile în Ministerul Finanțelor.

Într-adevăr, este o schimbare ce va impacta mediul de afaceri din România, care a trecut deja printr-o serie de provocări în ultimii doi ani. “Noua măsură ar trebui să aibă o adresabilitate restrânsă și ar trebui să vizeze contribuabilii cu un comportament fiscal incorect față de bugetul statului și față de persoanele angajate”, a adăugat Iulian Ardeleanu.

Incriminarea reținerii și neplății dărilor la stat a fost introdusă cu câțiva ani în urmă, însă a fost eliminată în 2015, după ce Curtea Constituțională a României a stabilit că prevederea era neconstituțională. Curtea a constatat atunci că Legea evaziunii nu definea noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, deci norma care incrimina infracțiunea nu întrunea condițiile de claritate, previzibilitate și accesibilitate, încălcând astfel prevederile constituționale.