FacebookTwitterLinkedIn

Maschio Gaspardo România, cel mai mare producător național de utilaje agricole, continuă să investească strategic în noi tehnologii, menite să ridice agricultura de precizie la nivelul maxim de eficiență. 

În cadrul celei mai recente ediții a Romanian Agriculture Leadership Forum, cel mai complex eveniment profesional și de business din România dedicat sectorului agrar, care a avut loc pe 18-19 mai la București, Mirco Maschio, președinte al Maschio Gaspardo, a vorbit despre modul în care inovarea digitală schimbă fața agriculturii moderne și crește importanța unui parteneriat dinamic continuu între fermieri și producătorii de utilaje. 

„Relația dintre tractor și echipamentul agricol nu mai este una tradițională, în care tractorul este cel ce orchestrează munca pe câmp. Evoluția electronică și digitală a sectorului agrar generează schimbări majore. Senzorii și programele echipamentului agricol sunt cele care determină atât modul în care se lucrează câmpul și se colectează datele, precum și cantitatea optimă de semințe, fertilizanți sau pesticide necesare. Rezultă o agricultură mai eficientă, randamente mai mari, costuri optimizate și reducerea risipei, concomitent cu reducerea impactului asupra mediului”, a arătat Mirco Maschio. 

El a adăugat că Maschio Gaspardo înțelege foarte clar provocările și oportunitățile prezentului: fermierii români moderni își doresc o agricultură de precizie, care presupune dezvoltarea continuă a noilor tehnologii, dar și programe de training și crearea unui parteneriat autentic cu  producătorii de utilaje, care să le audă și să le înțeleagă nevoile specifice. 

Pentru a răspunde cât mai eficient necesităților fermierilor români, Maschio Gaspardo a deschis în 2003 o unitate de producție la Chișineu – Criș, Arad, ca investiție greenfield. Pe parcursul celor 19 ani de activitate în România, Maschio Gaspardo și-a dezvoltat în mod constant afacerea, devenind cel mai mare producător de utilaje agricole din România, cu o suprafață totală de 93.000 m², peste 400 de angajați și acoperirea unui ciclu complet de producție: de la materie primă la expedierea în toată lumea. Fabrica din Chișineu – Criș produce o gamă largă de utilaje agricole de ultimă generație: pluguri, cultivatoare cu ancore, grape cu discuri, scarificatoare, preparatoare pat germinativ și prese baloți rotunzi. 

Progresul Maschio Gaspardo se datorează faptului că am înțeles foarte bine ce au nevoie fermierii. De aceea puteți vedea această diversitate a gamei de utilaje agricole în portofoliul nostru. Și cum nevoile evoluează, și tehnologiile și oferta noastră se dezvoltă. 

Prin urmare, tocmai pentru că suntem parteneri pe o piață dificilă și într-un sector strategic, vreau să mulțumesc public fermierilor din România pentru încrederea și colaborarea excepțională pe care o avem de atâția ani, ”, a declarat Mirco Maschio în încheierea prezentării susținute în cadrul RALF.

Mai multe informații despre gama noastră de utilaje agricole găsiți pe site-ul Maschio Gaspardo România

Grupul Maschio Gaspardo este un jucător mondial în producția de echipamente de cultivare, însămânțare, fertilizare, tratare a culturilor, întreținere ecologică și echipamente pentru fân. Fondat în Campodarsego (PD) în 1964 de frații Egidio și Giorgio Maschio, Grupul Maschio Gaspardo are 2000 de angajați în întreaga lume în 8 unități de producție, (dintre care 3 în străinătate – China, India și România) și în 13 filiale comerciale (Italia, Franța, Spania, Germania, Polonia, Ucraina, Turcia, Rusia, America de Nord, Africa de Sud, China, India și România). Maschio Holding este acționarul majoritar, împreună cu Friulia Finanziaria FVG și Veneto Sviluppo S.p.A.