FacebookTwitterLinkedIn

Gigantul Mars va achiziționa compania Kellanova, într-o tranzacție de aproape 36 miliarde de dolari, o valoare record pentru sectorul produselor alimentare ambalate.

Producătorul de dulciuri Mars, care deţine mărcile M&M şi Snickers, va plăti 83,50 dolari pe acţiune în numerar pentru Kellanova, au anunţat într-un comunicat cele două companii, potrivit Agerpres.

Miercuri, acţiunile Kellanova au urcat cu aproximativ 8%, la 80,45 dolari. Conform calculelor Reuters, capitalizarea bursieră a companiei este de 28,58 miliarde de dolari.

Este cea mai mare achiziţie a Mars, după ce în 2008 a cumpărat Wrigley, pentru 23 miliarde de dolari. În urma tranzacției, sub aceeași umbrelă se vor regăsi mărci celebre, inclusiv Twix, Bounty şi Milky Way, de la Mars, Pop-Tarts, Rice Krispies Treats şi Eggo, de la Kellanova.

Analiştii apreciază că tranzacţia dintre Mars şi Kellanova nu va fi afectată de temeri antitrust, datorită suprapunerilor limitate între produsele celor două companii. Tranzacţia ar urma să se finalizeze în primul semestru din 2025.