Fermierii români organizează acțiuni de protest la nivel național. Prin acestea, agricultorii vor să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă sectorul agricol.
Mai mulți fermieri români din zona Moldovei au participat, miercuri, la un protest spontan în municipiul Botoşani, în semn de solidaritate cu transportatorii şi cu agricultorii care organizează acţiuni de protest la nivel naţional, noteză Agerpres.
„De când au crescut tarifele la transport, noi, fermierii din nord-estul țării, cei care ne aflăm la peste 500 de km de portul Constanța suntem obligați să vindem produsele agricole cu 250 de lei pe tonă mai ieftin. În același timp, cumpărăm îngrășămintele cu 250 de lei pe tonă mai scump. Așadar, între fermierii din sud și cei din nord-estul țării există mari discrepanțe. În timp ce un fermier din Constanța vinde tona de porumb cu 950 de lei, noi, aici, la Botoșani, vindem tona cu 65 de lei”, a declarat Nicu Temiciuc, fermier din zona Botoșani.
Considerat un protest spontan care a fost anunțat online, această acțiune nu a fost asumată oficial de nicio organizație. Mai mult, alături de fermieri participă la aceste acțiuni de protest și transportatori. În acest moment, se mai pregătesc de protest și fermieri din zona Olteniei, care însă au declarat că nu vor veni la București, ci vor protesta doar la Craiova.
Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Nicu Vasile, a subliniat că cea mai mare problemă a fermierilor nu este pe partea de valorificare, ci pe partea de costuri şi de taxe, la fel ca şi a transportatorilor.
„Legat de protestul „spontan” al transportatorilor la care s-au alăturat și câțiva fermieri, până în acest moment, la ministerul Agriculturii nu am primit nicio revendicare, pentru că nicio asociație nu își asumă acest protest. Din informațiile apărute în spațiul public, am văzut că problemele pe care le reclamă au legătură cu RCA și cu permisele de conducere. Chiar dacă acestea nu țin de Ministerul Agriculturii, voi face tot ce pot pentru a-i sprijini să găsim împreună o rezolvare. (…) Avem un buget bun, în acest an, avem fonduri prevăzute pentru toate sectoarele și vom continua să sprijinim producția românească. Este început de an electoral și acest protest spontan este masiv distribuit pe rețelele sociale de un partid politic. Nimeni nu are dreptul să folosească fermierii, munca lor și agricultura românească pentru a încerca să câștige capital de imagine sau un procent în plus în sondaje”, a replicat pe pagina sa de Facebook, Ministrul Ariculturii, Florin Barbu.
La rândul lor, reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România au explicat în lumina noilor acțiuni de protest că, cităm, „tarifele RCA sunt deja plafonate! Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023. Inițial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs. Nu știm ce altă industrie se mai află într-o situație similară”.
Potrivit acestora, dauna medie plătită în baza polițelor RCA la trimestrul trei din 2023 a crescut cu aproximativ 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, în timp ce despăgubirile nu sunt plafonate. Totodată, asiguratorii plătesc taxe și contribuții în creștere, de la 6,6% pentru RCA în 2021, la circa 13% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA. În plus, contribuția asiguratorilor la FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților a crescut de la 1% în 2021, la 7% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA, din care 5% reprezintă împrumut dat de asiguratori.
„Aceste contribuții constituie o povară financiară semnificativă – bani ce sunt alimentați de către asiguratori din valoarea polițelor plătite de toți asigurații pe toate tipurile de asigurări generale, nu doar RCA. Nu se știe când vor fi recuperate sumele împumutate de asiguratori la FGA și care va mai fi valoarea lor atunci, având în vedere inflația și pierderea de dobândă. Tarifele RCA sunt calculate în funcție de frecvența daunelor RCA și de dauna plătită în cazul fiecărui accident. Reamintim, astfel, că frecvența daunelor RCA înregistrată în cazul autovehiculelor pentru transportul bunurilor este de aproape 3 ori mai mare decât media pieței. Astfel, frecvența accidentelor produse de vehiculele de transport cu o masă de peste 16 tone este de 19,1%, față de circa 6,6%, cât este frecvența medie a daunelor RCA pentru toate tipurile de autovehicule. Cu alte cuvinte,din fiecare 100 de astfel de vehicule de transport înmatriculate, cel puțin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale (de regulă de o gravitate semnificativ mai mare decât alte categorii de autovehicule) sau vătămări corporale și decese”, au conchis oficialii Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România.