FacebookTwitterLinkedIn

Conducerea unui Rolls-Royce ar trebui să fie pe bucket list-ul oricărui pasionat de automobile. Știu, Rolls-Royce-ul este, prin excelență, limuzina în care cel mai adesea ești pasager pe bancheta din spate, și mai rar ocupi scaunul șoferului. Dar lucrurile s-au schimbat în ultimii ani, atât din perspectiva în care brandul
își privește produsele, cât și a contextului în care își desfășoară businessul.

Modelul Ghost, de exemplu – baby-Rolls cum îmi place să-i spun pentru că e mezinul familiei și ca vârstă (seria nouă a fost lansată în 2009), dar în special din punct de vedere al dimensiunilor (este cu 22 cm mai scurt decât Phantom) – este materializarea apetitului pentru downsizing al clientelei reputatului brand britanic. Sau, în limbajul Rolls-Royce, Ghost este expresia filozofiei post-opulență.

Devenit între timp cel mai bine vândut Rolls-Royce (deși reprezentanții brandului nu contenesc să spună că RR nu urmărește volumele în materie de vânzări), Ghost este una dintre cele patru limuzine (Cullinan, Phantom și Phantom Extended) pe care le-am avut la dispoziție într-un „once in a lifetime” test-drive de la Budapesta la București.

De fapt, este vorba chiar despre un Black Badge Ghost, „expresia noir a minimalismului Ghost”, un automobil care nu face niciun compromis de la standardele Rolls-Royce în materie de confort, lux și tehnologie. Motorul este consacratul V12 de 6,75 litri al brandului, care dezvoltă 600 CP (cu 25 în plus față de celelalte modele), dar transmisia și șasiul au fost optimizate pentru performanță.

Mai mult, Ghost este dotat cu noua suspensie Planar, care reprezintă nivelul următor pentru ceea ce la Goodwood este cunoscut sub denumirea de Magic Carpet Ride – Covorul fermecat: o suspensie atât de avansată încât oferă senzația de „zbor la sol.”

Cuvântul sportiv nu face parte din vocabularul Rolls-Royce: nu o să-l auziți rostit de reprezentanții RR în asociere cu automobilele brandului, dezvoltate și construite în jurul noțiunii de confort. Ghost este însă o mașină pe care îți face plăcere să o conduci. Impecabil antifonat, automobilul țâșnește în depășiri pe Valea Oltului acompaniat de sunetul bine temperat al motorului trezit la viață de pedala de accelerație lipită de podea. Ghost Black Badge este sprinten pentru cele aproape 2,5 tone greutate.

Vorbim mult de negru aici, culoare-simbol a eleganței, însă Rolls-Royce oferă pentru Ghost nu mai puțin de 44.000 de nuanțe care pot fi asociate în cele mai fanteziste combinații. Însă, cum se întâmplă adesea când opțiunile sunt prea numeroase, cei mai mulți clienți preferă negrul.

Surprinzător sau nu, și marele Phantom vorbește cât se poate de articulat limbajul performanței. După ce pe autostradă a alergat cu o medie de 120 – 140 km/h și vârfuri rare de 160 – 180 km/h, urcă senin pe serpentine și depășește TIR-urile într-o succesiune de accelerări și frânări pe care alte Rolls-uri le fac, probabil, într-o viață.

Phantomul este vopsit într-un gri nemetalizat total atipic pentru Rolls-Royce, dar una dintre nuanțele extrem de populare ale ultimilor ani. Accentele de negru – grila față și statueta Spirit of Ecstasy, banda
care încadrează sigla RR de pe portbagaj, gurile eșapamentului – dau clasicului Phantom Serie II o notă de suplețe și un aspect contemporan, modern, dinamic.

Pentru un conducător auto, traseul Budapesta – București nu e tocmai o plăcere. Desigur, dacă nu conduce un Rolls-Royce. Pe autostradă, la viteză de croazieră, studiez meniul extrem de elaborat al vehiculului. Din cotiera centrală se deschide o consolă pe care se află comutatorul rotund cu ajutorul căruia pot fi făcute cam toate setările vehiculului și se acționează toate sistemele acestuia. Cutia de viteze este automată, dar selectorul treptelor PRND se află pe volan. Nu există turometru în bord, ci un ceas care indică rezerva de putere – aceasta a rămas mereu peste 80%, chiar și în cele mai rapide
depășiri.

La Phantom, zona centrală a bordului este eminamente analogică. Prizele de aer, care pot fi închise și deschise de la un buton cromat, sunt surprinzător de grele deși sunt fabricate probabil din aluminiu. Aceeași senzație de solid o transmit și comutatoarele pentru debitul sistemului de climatizare: le simt grele în mână, iar trecerea de la o gradație la alta se face precis și cu un sunet care, la rându-i, transmite calitatea lucrului bine făcut.
La plecarea din Budapesta, unul dintre tehnicienii Rolls-Royce care m-a ajutat să mă acomodez cu Phantomul mi-a spus că numai în partea din față a mașinii sunt folosite 500 de kilograme de material de
insonorizare. Din interior, motorul nu se aude decât la turații foarte mari; la viteze mari, curenții de aer sunt insesizabili.
Toată această excepțională experiență în materie de antifonare, acumulată și perfecționată în peste 100 de ani, mândria a nenumărate generații de artizani care au lucrat pentru Rolls-Royce de-a lungul timpului, devine, probabil, inutilă odată cu trecerea la motorul electric, silențios prin definiție. Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se împlinească.
De mai bine de 100 de ani, Rolls-Royce este în căutarea perfecțiunii. Fondatorii brandului și-au dorit să producă mașina perfectă și atât ei, cât și urmașii lor, au reușit asta aproape cu fiecare model care a ieșit pe poarta fabricii din Goodwood. Perfecționarea perfecțiunii, rafinarea ei iar și iar înseamnă artă. Sau, pentru unii, magie.

Well, I don’t believe in magic, but I believe in Magic Carpet Ride.