Ajunsă la a doua ediție, cea de-a doua ediție a Diplomacy in Fashion marchează extinderea internațională a unei inițiative care transformă moda românească într-un instrument de diplomație culturală și dezvoltare economică.
Fondată și curatoriată de Lucie Portman, soția ambasadorului britanic în România, și produsă de Modern Owners, platforma Diplomacy in Fashion își propune să conecteze creatorii români de top cu presa internațională, liderii industriei și publicul global cu putere de influență și cumpărare. După succesul ediției inaugurale desfășurate la Reședința Ambasadorului Marii Britanii la București, care a reunit 27 de designeri români și a generat un impact digital de peste un milion de vizualizări și impresii organice, Diplomacy in Fashion ajunge în această toamnă la Londra. Găzduit la prestigiosul sediu al Institutului Cultural Român din Belgravia, în timpul London Fashion Week, evenimentul propune o explorare contemporană a patrimoniului, mobilității și puterii culturale, demonstrând că moda poate deveni un limbaj universal capabil să construiască punți între națiuni și să deschidă noi oportunități de export pentru talentul românesc. Pentru a afla și mai multe detalii despre acest eveniment, am stat de vorbă cu însăși fondatoarea acestui concept, doamna Lucie Portman.
Forbes: Cum a evoluat viziunea de bază a Diplomației în Modă de la București la filiala londoneză?
Lucie Portman: Totul a început la București într-un mod destul de simplu: aducând împreună designeri români talentați la Reședința Britanică și creând ceva care să celebreze atât creativitatea românească, cât și relația dintre cele două țări. Ceea ce s-a dezvoltat de atunci este ideea că proiectul poate călători. Desigur, lansarea Diplomacy in Fashion la British Residence din București, Londra, a fost pasul firesc următor. Este o capitală a modei și oferă designerilor un public diferit și, sperăm, câteva conexiuni noi utile. Dar nu aș vrea să-mi supraestimez rolul în acest domeniu. Designerii sunt toți atât de creativi și au un talent uimitor. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost comunitatea care s-a dezvoltat în jurul ei. Există o generozitate între designeri și o mândrie reală împărtășită față de România.
În ce moduri vedeți că moda funcționează ca un instrument suveran al diplomației culturale?
Sunt puțin precaută față de terminologia pompoasă pentru că, pentru mine, este de fapt mult mai simplă. Moda spune oamenilor ceva despre o țară fără să aibă nevoie de o explicație formală. Îi vezi măiestria, umorul, încrederea, istoria și uneori chiar contradicțiile. Când cineva descoperă un designer român pe care îl iubește, adesea devine curios despre România însăși. Aceasta este diplomația culturală la cel mai înalt nivel: să nu le spui oamenilor ce ar trebui să creadă despre o țară, ci să le oferi ceva suficient de interesant încât să-i facă să vrea să descopere mai mult.
Ce v-a surprins cel mai mult în abordarea designerilor de a reinterpreta moștenirea românească printr-o lentilă contemporană?
Probabil cât de natural o fac. Moștenirea românească este incredibil de bogată și este adesea exprimată în detalii mici. Vezi referințe la broderia tradițională, textile, forme sau tehnici, dar adesea într-un mod foarte subtil. Uneori observi referința românească abia după ce privești mai atent o piesă. Îmi place în mod special acea încredere — respectarea tradiției fără a fi constrâns de ea.
Ce dialoguri creative au apărut când designerii români au reinterpretat moștenirea britanică?
Aceasta a fost una dintre cele mai plăcute părți ale proiectului, pentru că am lăsat în mod deliberat ideea de “britanicitate” destul de deschisă. Pentru un designer poate însemna croitorie, pentru altul punk, tartan, excentricitatea britanică, muzica, regalitatea sau pur și simplu un anumit simț al umorului. Cele mai interesante piese nu erau neapărat cele mai evident britanice. Erau cele în care designerul luase o idee asociată cu Marea Britanie și o făcuse complet a lor. Ce mi-a plăcut la el a fost pasiunea reală cu care designerii abordează sarcina. Entuziasm real și sentiment de comunitate.
Cum schimbă mediile diplomatice modul în care publicul internațional percepe moda românească?
Poate că mediul diplomatic le oferă oamenilor posibilitatea de a privi lucrurile diferit. Dacă inviți pe cineva la un eveniment la reședința unui ambasador sau la o expoziție legată de o ambasadă, acea persoană poate veni pentru că este interesată de România, Marea Britanie, diplomație sau pur și simplu pentru curiozitate. Apoi, brusc, dau peste un designer sau o piesă vestimentară la care nu se așteptau. Decorul poate ajuta oamenii să treacă prin ușă, dar, în cele din urmă, moda trebuie să vorbească de la sine.
Ce mesaj ați intenționat să transmiteți prin scenografia lăzii de marfă și simbolismul acesteia al pregătirii pentru export?
Mi-a plăcut ideea pentru că a împiedicat expoziția să devină prea evidentă. Lăzile sugerează mișcare. Aceste haine nu sunt obiecte statice; ele călătoresc de la București la Londra și, sperăm, mult mai departe. Există și ceva destul de practic în ele. Moda românească nu trebuie tratată pur și simplu ca ceva frumos de admirat. Acestea sunt afaceri și branduri cu ambiții internaționale. Dar nu aș vrea ca simbolismul să devină prea complicat. Vizual, am considerat pur și simplu că contrastul dintre hainele frumoase și lăzile de transport industrial era puternic.
Ce moment din ediția de la București a confirmat potențialul internațional al platformei?
Nu cred că a existat un moment dramatic. Ce m-a impresionat a fost să văd toți designerii împreună și apoi să urmăresc reacția unor oameni care poate știau foarte puțin despre moda românească înainte. A fost o surpriză autentică. Cred că designerii români merită o recunoaștere internațională și cred că există ceva special în faptul că fac parte din asta. Sunt foarte mândră că putem ajuta, chiar dacă doar într-o mică măsură.
Cum ajută Diplomacy in Fashion să transforme atelierele independente românești în branduri internaționale gata de export?
Construirea unei afaceri internaționale în modă este extrem de dificilă și necesită mult mai mult decât o expoziție sau un eveniment diplomatic. Implică producție, finanțe, distribuție, comunicare, cumpărători și strategie pe termen lung. Contribuția noastră este mult mai mică. Putem crea vizibilitate, putem face prezentări și poate plasa designeri în camere unde pot începe conversații utile. Dacă una dintre aceste discuții duce în cele din urmă la un cumpărător, o colaborare, un comercianț sau pur și simplu o relație care se dezvoltă ulterior, atunci este minunat.
Ce narațiune ați dorit să transmită spațiul transformat de la 1 Belgrave Square?
Mai presus de toate, vreau ca oamenii să intre în Institutul Cultural Român și să simtă că descoperă România contemporană. Clădirea în sine are o eleganță londoneză minunată, în timp ce hainele reprezintă o Românie foarte modernă și creativă. Îmi place această juxtapunere. Nu vreau ca expoziția să se simtă ca o expoziție diplomatică formală. Vreau să pară vie, ușor neașteptată și foarte mult despre designeri înșiși.
Cum diferă publicul londonez de cel din București și cum ți-a influențat acest lucru deciziile curatoriale?
La București, mulți oameni înțeleg deja referințele culturale și cunosc unii dintre designeri. Londra este diferită. Unii vizitatori pot ști aproape nimic despre moda românească, ceea ce este de fapt destul de interesant. Înseamnă că hainele trebuie să comunice imediat, fără prea multe explicații. Sperăm să aducem oamenii împreună și să ne bucurăm de oportunitățile de networking, așa că există în mod natural o dimensiune comercială puțin mai puternică. Dar tot vreau ca oamenii să se bucure pur și simplu să descopere ceva nou.
Cum v-a influențat mediul diplomatic înțelegerea modei ca un catalizator cultural și comercial?
Locuind în România, probabil că am fost mult mai conștient de cât de puternice pot fi întâlnirile informale. Diplomația nu înseamnă doar întâlniri între oficiali. De multe ori, cele mai interesante conexiuni au loc la cină, la o expoziție, într-o grădină sau pentru că două persoane care în mod normal nu s-ar întâlni niciodată sunt prezentate una pe cealaltă. Și asta mă fascinează la diplomația culturală. Capacitatea de a conecta oameni din diferite domenii care își încep propriile conexiuni și continuă. Moda este deosebit de bună la a crea astfel de conversații pentru că este imediat accesibilă. Nu trebuie să fii expert în modă ca să vezi ceva frumos sau surprinzător și să întrebi cine l-a făcut.
Ce schimbări structurale sunt necesare pentru ca moda românească să se extindă la nivel internațional?
Designerii înșiși sunt mult mai calificați să răspundă la asta decât mine.Din ce am observat, talentul cu siguranță nu este problema. România are o cantitate extraordinară de talent creativ. Provocările par a fi aceleași cu care se confruntă mulți designeri independenți: acces la finanțare, capacitate de producție, distribuție internațională, rețele comerciale puternice și vizibilitate susținută. Succesul internațional rareori vine dintr-un moment spectaculos. De obicei, vine din ani de relații și consecvență.
Ce v-a ghidat alegerea celor 27 de designeri și cum echilibrați patrimoniul, inovația și potențialul de export?
Nu aș descrie asta ca pe un proces științific de selecție și nici nu aș pretinde că am descoperit cei 27 de designeri români definitivi. România are mult mai mult talent decât am putea include într-o singură expoziție. Ne-am dorit varietate — nume consacrate alături de designeri tineri în ascensiune, estetici diferite și moduri diferite de a gândi identitatea românească și moda contemporană. Unii designeri interacționează foarte vizibil cu patrimoniul, iar alții aproape deloc. Cred că diversitatea este importantă pentru că România nu ar trebui prezentată internațional printr-un singur limbaj vizual.
Ce orașe globale sau contexte diplomatice vă imaginați ca următoarele capitole pentru Diplomacy in Fashion?
Deocamdată încerc să nu mă grăbesc! Londra pare un experiment important. Aș vrea mai întâi să văd ce se întâmplă acolo, ce relații apar și dacă designerii înșiși găsesc acest lucru util. Dacă ideea ar ajunge în altă parte, ar fi minunat. Dar cred că ar trebui să se întâmple în mod natural, nu să o transforme într-un spectacol diplomatic de modă. Proiectul ar trebui să meargă undeva doar dacă există un motiv autentic și parteneri utili pe teren.
Ce vă determină personal să investiți în această inițiativă și ce moștenire sperați să lase?
Răspunsul este de fapt foarte simplu: iubesc România. Viața aici m-a introdus unor oameni extraordinari, iar moda românească era una dintre lumile despre care știam foarte puțin înainte să ajung. Odată ce am început să întâlnesc designeri la nivel personal, am devenit fascinată nu doar de munca lor, ci și de cât de drăguți sunt. Contribuția mea este foarte mică. Am o locuință, pot ocazional să aduc oameni împreună și, datorită rolului soțului meu, uneori am acces la rețele care pot fi utile. Pare destul de risipă să nu folosești aceste oportunități când poți. Dacă există vreo moștenire, sper să fie pur și simplu ca câțiva oameni din afara României să descopere acești designeri și ca unele relații să continue mult după ce noi am plecat. Și poate, într-un mod foarte mic, oamenii care au întâlnit România prin modă au devenit curioși despre țară în sine.
Foto: Geo Curnic
