FacebookTwitterLinkedIn

Absolvent al Universității Politehnice București, cu o experiență de peste 15 ani dintre care 13 ani în domeniul producției, Lucian Chelba preia funcția de Director de Producție pentru cele două fabrici FrieslandCampina Romania din Cluj-Napoca și Târgu Mureș.

„Sunt bucuros să mă alătur echipei FrieslandCampina România, producătorul unui brand de lactate local cu istorie, Napolact. Alături de colegi și colaboratori voi duce mai departe creșterea și evoluția fabricilor companiei, cu obiectivul de a obține performanță în producție și de a continua să livrăm produsele de calitate care răspund exigențelor clienților noștri”, a declarat Lucian Chelba.

Lucian Chelba (39 ani) este licențiat în Inginerie Auto la Universitatea Politehnică din București. În anul 2002 își începe activitatea profesională în domeniul auto, iar din 2004 preia funcția de  Supervizor Operațiuni în cadrul Coca-Cola HBC, devenind mai târziu Coordonator al programelor de training tehnic în aceeași companie. În anul 2009 trece în domeniul producției bunurilor de larg consum la compania Procter&Gamble unde este, pe rând, Inginer procese de producție, Manager pe liniile de producție, Manager Întreținere Autonomă și Manager al Departamentului de Materiale Procese și Livrabile. Din noiembrie 2017 devine Director de Producție al FrieslandCampina România.