FacebookTwitterLinkedIn

În cadrul celei de-a patra ediții OFFLINE a Forbes reINVENT Summit am adus în prim-plan o alăturare inedită de speakeri care au împărtășit învățăminte și inspirație din propriile lor experiențe și povești captivante.

Prof. Univ. Dr. Daniel David, Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca 

“Sigur că am avut cotituri majore în viață. Prima se leagă de faptul că, deși m-am pregătit în liceu pentru drept sau medicină, am ajuns psiholog. Apoi, în 2004, am primit o ofertă pentru ca să mă întorc în țară, locuiam în SUA atunci, un alt moment de cotitură. Iar în 2020 m-am trezit că trebuie să candidez la rectorat, ceea ce mi-a dat peste cap viața.

Cei mai mulți dintre noi avem un moment de decompensare psihosocială, apoi unii dintre noi ne revenim la nivelul anterior și chiar îl depășim, avem o dezvoltare post stres, alții își revin la nivelul anterior și rămân acolo, iar alții din păcate își complică viața și ajuns în sfera problemelor psihologice majore.

De ce unii nu-și mai revin niciodată? Există trei reguli:

Trebuie să înțelegem că emoțiile și comportamentele noastre nu sunt determinate de evenimentele de viață, ci de modul în care reacționăm la ele. Dacă nu poți controla evenimentul, poți controla interpretările.

Acestea se referă la un set mintal rațional și unul pozitiv. Fiecare dintre noi suntem proiectați în viitor, doar că unii dintre noi ne formulăm scopurile într-o manieră rigidă: “trebuie să reușesc, viața trebuie să fie cinstită”. Alții formulează scopurile în termeni flexibili: “mi-aș dori să reușesc, dar s-ar putea să nu reușesc și am un plan B”.

Cei care gândesc în termeni de “trebuie”, devenim deprimați dacă nu se întâmplă ceea ce și-ar dori. Ceilalți nu vor fi veseli dacă nu li se întâmplă ce vor, vor fi doar triști, dar nu agresivi. Toate aceste emoții sunt sănătoase, iar sfatul meu este să vă dați voie să aveți emoții sănătoase. Emoțiile trebuie să fie sănătoase, pentru a căuta soluții. 

Apoi, este nevoie de un mindset pozitiv. Ar fi bine să avem 2-3 valori cardinale, pentru a avea sentimentul unei vieți autentice, cu sens și semnificație. 

Mesajul meu este acesta: Nu evenimentele ne influențează, ci felul în care le interpretăm. Stabilește-ți setul valoric și fă lucruri congruente cu ele. E bine să-ți identifici demonul “trebuie”, pentru a vedea cum poți să lucrezi cu el.

Andra Marinescu, Arhitect Visuri la cheie

„Toată viața mi-am dorit să fiu arhitect. Toată viața m-am pregătit pentru asta.” N-a fost așa! În copilărie, m-am gândit să fiu procuror, pentru că tata era procuror.

Până în clasa a XXI-a m-am pregătit pentru facultatea de Drept. Cu câteva luni înainte, m-am decis să dau la Arhitectură.

Arhitectura poate fi percepută ca o meserie masculină. Pentru că șantierele reprezintă o lume a bărbaților. Să ajungi acolo cu tocuri de 12 cm?

Mi-am iubit meseria din primul moment. Am făcut-o cu pasiune. Ca să fiu mândră de ceea ce am realizat.

Iată un clișeu: fă ceea ce îți place. Este aici. Eu am făcut ce îmi place. Am avut multe întâlniri grele și dezamăgitoare.

În această meserie, cea mai mare încercare o reprezentă oamenii. Când încerci să le spui ceva, iar nu vor să înțeleagă, atunci te blochezi.

Să te modelezi la fiecare caracter care îți trece pragul biroului.

Mi-am amenajat singură apartamentul în trei ani.

În urmă cu doi ani, am luat castingul la „Visuri la cheie”. Sunt povești grele pentru diverși oameni.

Nu avem constrângeri din punct de vedere profesional. Cea mai mare problemă este timpul. Ne inspiră poveștile oamenilor.

Trei lucruri pe care le-am învățat în cei 20 de ani de arhitectură: pasiunea, fiecare proiect reprezintă o prioritate, iar dacă pui suflet lucrurile bune vor ieși foarte bine.

Primul meu proiect de arhitect a fost o capelă în Belu.

Dacă nu organizezi, atunci agonizezi.

Radu CM Ionescu, Founder & Head Chef KAIAMO

Visul meu din copilărie era să fiu gunoier. Mi se păreau fascinante echipamentele celor care lucrau în aceste companii. (…) Revenind în prezent la meseria pe care o practic acum: cea de bucătar, pot spune cu mândrie că personal, m-am reinventat ca om atunci când am devenit bucătar. Eu spun ca această meserie este o pasiune pentru mine, mama spune că e o obsesie. Am învățat de la cei mai buni bucătari această meserie și la un moment dat am fost împins să practic meseria aceasta în multe restaurante din Londra. După această amplă experiență peste hotare, am experimentat un nou vis. Acela de a mă întoarce acasă. Și de 7 ani trăiesc acest vis, aici, în țara mea. Și recunosc că aici mă simt ca un comandant de navă, care are un echipaj nu foarte mare, dar care trebuie să meargă mai departe indiferent de cum este vremea. Privind în urmă la perioada comunistă, din păcate acele vremuri au distrus acest segment din zona HoReCa, cel al gastronomiei. Atunci, noi, bucătarii, eram priviți și prezentați ca simpli hangii. Dincolo de acele vremuri, astăzi, România are potential în a-și contura perfect o cultură gastronomică. Așadar, eu mi-am propus să aduc contribuția mea în a schimba și a remodela cultura gastronomică românească, aici, în țară. Pentru că este foarte important ca fiecare dintre noi să facă ceva pentru a readuce România în vizorul țărilor cu potențial în toate domeniile. Faceți tot ceea ce simțiți pentru țară. Nu lăsați România! Suntem datori să redăm demnitate țării noastre!

Mirona Păun, Psiholog clinician și Psihoterapeut

„În 2018 scriam în jurnal că pentru a tine pasul este nevoie sa te reinventezi, nu o dată, ci de mai multe ori. Vreau să pun lupa pe schimbările interne, care țin de noi înșine. Cele mai mare provocări ale mele nu au fost niciodată legate de probleme externe, ci de rezistențele mele interioare de a face lucrurile diferit. 

Am muncit de mică, permanent, fără să mă opresc, iar opritul este cel care te ajută să te bucuri de ceea ce este și ceea ce ești.

Fericirea se naște din momentul prezent și are legătură cu tine însuți. Bucuria e permanentă, iar fericirea e trecătoare. Până de curând, eram un om fericit. Meseria însă mă obligă să fiu atentă și la mine însămi, practic simțeam bucuria, însă într-un mediu controlat. 

M-am întrebat: sunt eu oare blândă cu mine în afara cadrului? A răspunde cu sinceritate la aceste întrebări poate fi dureros, dar necesar. Nu cred că a existat un moment în care să nu-mi pun întrebarea dacă “a fost suficient de bine”. Un strop de îndoială este bună, însă eu eram prea exigentă, critică, iar îndoiala devenea otravă pentru suflet. Tot procesul mă provoacă. Paradoxal, iau 10 la răbdarea cu ceilalți, dar sunt repetentă la răbdarea cu mine. Așa că am început să lucrez aici, dar aveam nevoie de credință, de încrederea că voi primi tot ce este necesar pentru a lua cele mai bune decizii și că nu trebuie să știu dinainte toți pașii.
Au fost două momente importante, când mi-am dat seama că fără credință nimic nu e posibil: primul a fost după divorț, când am început să am grijă de mine, prin meditație, citit, sport. Am decis să las lucrurile să se așeze. Al doilea moment a fost legat de probleme de sănătate, pe care nimeni nu reușea să le descifreze. M-am decis să fac lucrurile diferit. Prin credință și rugăciune am devenit mai conștientă de mine însămi, iar simptomele s-au redus aproape de zero. 

Felul în care ne gestionăm pe noi înșine atrage după sine starea de bine. Nu există o rețetă însă, iar fiecare proces are urcușuri și coborâșuri. În ceea ce mă privește, primul simptom a fost dificultatea de a mă opri și bucura, apoi simptomele de sănătate.”

Ionuț Cătălin Condruz, Chief Strategy & Operating Officer Up Romania

Viața este o călătorie marcată de învățare. Din momentele de cotitură pe care le-am trăit am învățat: să nu mă concentrez pe mine. Pentru că viața înseamnă mai mult: oamenii.

Eu fac parte dintr-o organizație care urmărește să crească caractere. Oamenii sunt cei care fac să se întâmple schimbările pozitive. Ei se află pe primul loc. Oamenii determină obținerea succesului și atingerea obiectivelor comune.

„Alice în țara minunilor” este o lecție care se aplică cu succes în business.

Ne aflăm mereu în labirint, dar fără să știm care este destinația clară. Destinația nu se schimbă ușor, dar oamenii determină schimbarea.

Toată lumea întâmpină obstacole. Obstacolele sunt lecții de viață. Obstacolele nu m-au descurajat, dar m-au făcut mai puternic și m-au ajutat să mă reinventez.

Este foarte important să înțelegem că în viață oamenii determină schimbarea.

Am fost recunoscător pentru fiecare experiență. De ce? Pentru toate acestea m-au modelat. Doresc să fiu o persoană care inspiră și pune umărul la treabă, promovând empatie.

Sfaturi: să nu vă fie teamă! Frica ne determină să luăm decizii proaste. Să transformați frica în curiozitate!

Să îmbrățișați schimbarea! Vața este mai mult decât bani și cifre. Viața este un echilibru între ceea ce ne dorim și ceea ce ni se întâmplă.

Să transformați fiecare lucru într-o trambulină ca să ajungeți într-o lume mai bună.  

Ramona Hustiu, Supermarket Business Unit Director Carrefour România

Poveștile inspiraționale se nasc oricând, oricum. Personal, cariera mea la Carrefour a început în 2006, atunci când mi-am luat un job pe perioada verii și am optat pentru funcția de casier la Carrefour, era un job part-time, fiind în perioada aceea studentă. În primii zece ani de activitate la Carrefour am ocupat diverse funcții. Toate aceste experiențe m-au învățat o lecție prețioasă: cu fiecare schimbare de poziție, m-am reinventat. Însă cel mai de preț lucru în toată această ascensiune a mea a fost tocmai încrederea care mi-a fost oferită de fiecare dată. Faptul că am început de jos, m-a ajutat mult în ceea ce privește relația mea cu toți colegii, tocmai pentru că înțeleg ce se întâmplă. Pentru mine cea mai mare provocare a fost supraviețuirea în fața schimbărilor, deoarece ca în orice alte organizații au existat și vor mai exista schimbări. Pentru a depăși cu brio aceste perioade, trebuie mai presus de orice, să crezi și să-ți actualizezi planurile. Fii responsabil! Fă tot ce poți mai bine. Implică-te în ceea ce privește partea ta. Contează ceea ce faci, cum faci, toate aceste acțiuni te definesc.

Alexandru Dadoo, Creative Director Maison Dadoo

Eu am o vorbă: visurile mele sunt geloase pe viața mea. Mă descriu ca fiind un ardelean grăbit care privește spre viitor cu ajutorul planurilor realizate pe termen lung. Ceea ce este foarte important nu doar în business, ci și în viața de zi cu zi, este să descoperi cine ești și ce vrei. Noi nu avem absolvite școli de antreprenoriat, tot ceea ce facem, facem din ceea ce simțim. Iar mentalitatea noastră este să menținem businessul și peste 50 de ani, așa cum sunt celebrele branduri de lux care dăinuie. Acesta este poate cel mai important lucru din evoluția unui business: să reziste în timp.

(…)Să nu uităm că ochiul se educă.

Deși am primit oferte ca să dezvolt businessul și în afară, am considerat că rolul nostru este mult mai important, aici, în România. Cred foarte mult că această țară merită să se dezvolte, iar cheia succesului, în opinia mea, este pasiunea pentru ceea ce faci.

Mirela Retegan, Fondator Zurli

„La 35 de ani treceam prin cea mai puternică reinventare a vieții mele, mă despărțisem de soțul meu, aveam un copil mic. Atunci mi-am construit locul meu, și identificând nevoile propriului meu copil am creat o lume pe care au putut apoi să o acceseze toți părinții din lume. Mi-am făcut prima firmă la 36 de ani, până atunci am lucrat la Radio Transilvania. Am învățat să fiu reporter, redactor, coordonator, toate etapele dintr-o redacție de radio, până la postul de director. Am făcut tot ce am putut, nu m-am gândit că e businessul altui om, iar eu am doar un salariu, niște bonusuri. Apoi am început să învăț să vând publicitate. Mai întâi de la toate instituțiile statului, inclusiv de la penitenciar. 

În 2003 m-am mutat în București și am lăsat radioul cu multe miliarde în cont și cu o relație foarte bună cu proprietarul lui. Tot ce am învățat acolo mi-a servit. Astăzi, spectacolele Zurli sunt ca o oră de radio, unde am învățat cât e informație, cât e distracție. 

Ideea Zurli a pornit de la petrecerea cu copiii unor prieteni, iar primul contract a venit pe neașteptate, după ce-i prezentasem ideea unei prietene în Parcul Herăstrău. Aveam un buget de 8.000 de euro pentru o petrecere cu 1.500 de copii, la o fabrică din București. Am angrenat toți prietenii, familia, pe Marian Râlea, am creat cel mai tare eveniment. De acolo au început să curgă telefoanele, așa a crescut Zurli, până acum 14 ani, cu petreceri și evenimente. Aveam peste 300 de costume și peste 50 de angajați. 

Atunci am renunțat la evenimente și am inventat Gașca Zurli, cu spectacole în care părinții și copiii pot veni și să se conecteze într-un fel unic. Zurli a devenit o exprimare a sufletului de copil. Acum sunt din nou în transformare și am trecut la următorul nivel, scalez businessul într-un fel în care personajele să poată ajunge în cât mai multe locuri. 

Dacă eu am reușit să fac față presiunilor politice și financiare, înseamnă că oricine poate. Reinventarea pentru mine vine firesc, normal.”

Răzvan Pascu, Consultant Turism & Real-Estate Ambassador for SOBHA Dubai

Cred foarte mult în lucrurile realizate din pasiune, cred în lucrurile de calitate și nu în ultimul rând în situațiile și lucrurile făcute cu zâmbet. Deși pare utopic, consider că puterea zâmbetului este nemărginită. Ca rețetă a succesului, pot să vă împărtășesc rețeta muncii. Sigur, am auzit și cazuri în care succesul a fost dobândit și prin alte moduri, însă în ceea ce mă privește, la mine, rețeta succesului are ca ingredient fundamental: munca. Un moment de reinventare la-m trăit atunci când am început să vând călătorii premium. Și, deși România nu este tocmai o piață care să adopte ușor astfel de pachete turistice, ba mai mult au existat voci care criticau acest segment, prin muncă și prin perseverență am putut să demonstrez că și românii pot fi încadrați în acest profil de turist. Privind către perioada pandemică, pot spune că cel mai mare obstacol a fost propria-mi gândire, în acea perioadă cu toții ne-am pus singuri obstacole. Dar, am depășit momentul și ne-am continuat activitatea, mai mult am ajuns să formăm grupuri cu care am mers în diverse destinații turistice. Cât despre celălalt business în care sunt implicat, cel destinat domeniului real-estate, vă mărturisesc că mi-a luat 6 luni să anunț că sunt implicat și în această industrie. Iată, deci, un nou moment în care mi-am pus singur limitări. Ce vreau să punctez? Este important și este în firea noastră să ne reinventăm. Face parte din ciclul propriului progres…și, haideți să nu ne mai punem singuri limitări!

Oana Botezatu, Antreprenoare lumânăreasă la Cup & Candle

Până acum 11 ani, eram ziaristă. M-am reinventat cel mai tare atunci. În urmă cu 11 ani, am devenit lumânăreasă. Am devenit lumânăreasa care gândește și face totul.

Nu m-am gândit niciodată să fiu lumânăreasă. Eu am vrut să mă fac ziaristă. Am plecat din Bârlad și am venit în București ca să mă fac ziaristă. Atunci, la București, se intra cu examen la facultate de jurnalism. Colegii și diriginta m-au descurajat. Nu m-am înscris la nicio altă facultate, ci numai la jurnalism.

Am dat examen în septembrie la București și am intrat.

Din 10 oameni, trei vor reuși pentru că au bani, ceilalți vor reuși prin puterile lor – mi-a spus tata.

Am intrat la Jurnalism și m-am gândit că vreau să scriu la ziar. Am scris în presă din 2004 până în 2016.

S-a întâmplat să fac o lumânare din ceară de soia. Într-un târg cu vechituri, am văzut două cești foarte urâte. Le-am cumpărat cu 30 de lei și am făcut primele două lumânări pe care le-am vândut.

Am putut să facem asta ca hobby. M-am dus cu 20 de lumânări la târg și am vândut toate lumânările. Am făcut și primele facturi de mână. Facturile le-a făcut soțul meu, care-i avocat de meserie.

O lumânare din ceară de soia parfumată era o noutate în urmă cu 11 ani. Am avut misiunea de a educa publicul. Era greu să vinzi un lucru care nu exista. Am făcut 2.200 de lei, cu 200 de lei mai mult decât salariul meu de la revistă.

Businessul meu era de Paște și de Crăciun. Am plecat cu ideea de a nu vinde doar o lumânare, ci de a vinde o poveste. După ce se termină ceara, rămâne ceașca.

Aveam un mic business de familie. În 2016, m-am reinventat și am renunțat la ziaristică. Soțul meu m-a ajutat foarte mult. Am făcut o listă: avantaje și dezavantaje. Am luat decizia să nu mă mai mă întorc din concediul de maternitate și mi-am dat demisia.

Mi-a luat acest job de lumânăreasă. În primii ani de business mergeam numai prin cotituri. Aveam 4-5 lumânări. Livram comenzile cu metroul.

Am început business-ul cu 100 de lei, bani pe care i-am împrumutat de la iubitul surorii mele. Vindem lumânări prin mesaje private.

E foarte complicat să vinzi lucruri care sunt unicate.

„Chiar credeți că o să trăiți din lumânări?” – mi-au spus părinții.  

Am făcut un shop online și am reușit să vindem. L-a făcut în rate un prieten. Acesta a bubuit. Am diversificat oferta. Am avut o contabilă foarte bună.  

În pandemie, m-am reinventat. Am transformat garajul într-un atelier în care am turnat lumânări.

Am început să gătesc mai… frumos. Am făcut aceste mese ca și cum aș fi avut musafiri. Făceam poze cu mâncare apetisantă și îmi cumpărau farfuriile acelea. Am vândut veselă vintage foarte mult în pandemie.

Acum știu foarte bine ce se întâmplă în piață, dar nu-mi mai consum energia uitându-mă la oamenii care mă copiază.

Am avut eșecuri mici. Am avut mici momente care m-au pus în genunchi. Sunt plângăcioasă, dar plâng asumat. Plâng cu toată forța ca să pot s-o iau de la capăt.

Este important într-un business să ai un om care să te ajute să vezi afacerea dintr-un alt unghi. Poți să te reinventezi de multe ori în viață dacă poți să construiești ceva.

Am învățat din jurnalism că trebuie să întrebi două surse ca să faci o știre corectă. Să te uiți la business-ul tău din mai multe unghiuri. Nu mi-am dorit să mă fac lumânăreasă. A durat 11 ani ca să fac un atelier de lumânări fără să fac infuzie de capital.

Ionuț Popescu, Owner Potcoava Mountain Hideaway

Mă simt mult mai bine să fac decât să vorbesc.

În urmă cu 13 ani, am intrat în lumea cailor. Până atunci, am lucrat în IT. Sunt născut și crescut în București. Când am intrat în lumea cailor a fost un declic foarte puternic. Am început un centru de echitație, pensiune și fermă.

Întâlnirea cu caii a fost o chestie magică.

Am avut un parcurs foarte interesant. În 2008, criza mi-a blocat toți banii. M-am reinventat. Între 2008 și 2010, mi-am clarificat gândurile. Nu doream să fiu cârciumar. Doream să lucrez cu caii în industria ospitalității. Cel mai important lucru a fost susținerea soției. Nu mi-a spus niciodată că n-o să vin cu mine la țară.

Construcțiile într-o zonă de deal sunt deosebite. A fost o situație foarte complicată.

În 2015, am terminat construcția. Dar nu venea niciun om la noi. A fost un moment de cotitură. Ne-am mutat la Runcu, în Dâmbovița.

În 2016, am crescut de mai bine de zece ori. Am observat că oamenii veneau la noi, se bucurau că aveam caii. Cele mai mari costuri ale mele erau la cai: 13 cai! Când venea potcovarul îmi golea buzunarele.

Ne-am dezvoltat afacerea cu cai. Dar sunt și fermier la Runcu. Acum, am și capre.

Toți suntem niște visători. Toți avem vise. Uneori, visele în aer, altele se concretizează.

Eu am reușit să stau pe această direcție. Soția mea a stat alături de mine. Eșecul n-a existat pentru mine. În momentele grele, am căutat o altă soluție. Eu vă invit să visați în continuare.

Amalia Săftoiu, Fondator AmiAmalia

„Îmi place foarte mult să ies din zona de confort și să mă descopăr. Primul moment de cotitură pentru mine a fost Revoluția din ‘89, când mama mi-a spus că nu mai pot purta uniforma de pionier. Era un rol cu care mă identificasem pe atunci și a trebuit să mă reinventez, lucru pe care l-am făcut de foarte multe ori. 

La 20 de ani am plecat în America cu 100 de dolari împrumutați, la un job în Washington DC. Am muncit mult, am fost foarte disciplinată. 

Cred că nu trebuie să ne luăm prea în serios, să vrem să învățăm întotdeauna, iar la finalul zilei contează părerea pe care o au copiii mei despre mine, cea a partenerilor de afaceri. Contează mult și stabilitatea, cred că am schimbat peste 18 apartamente în 7-8 țări, trebuie să ai deschidere și să știi că ce ai în suflet este atât de valoros fără itinerariile sociale. 

AmiAmalia este un brand de tricotaje pornit când ne-am întors în țară în 2022, pentru că mi-am dorit ca familia mea să înțeleagă Bucureștiul. Am descoperit un oraș schimbat, mulți antreprenori, din experiența noastră de a construi proiecte în alte țări, simți că este o energie, am trecut de la a sta pe margine. Vedem tot mai mulți oameni care își urmează visele.”