FacebookTwitterLinkedIn

Lanțul de cabinete stomatologice Life Dental Spa, cu 10 clinici la nivelul țării, și-a bugetat investiții de peste 2 milioane de euro în acest an, ce vizează deschiderea a cel puțin cinci noi cabinete dentare. Afacerile Life Dental Spa s-au dublat de la un an la altul, iar planurile de dezvoltare vor continua și în acest an.

„Ținta pentru anul în curs, odată cu deschiderea de noi locații, va fi tot o dublare a afacerilor Grupului de firme din spatele Life Dental Spa, la peste 20 milioane de euro”, a declarat Dr. Cristina Obreja, medic specialist laser dentar și cofondator Life Dental Spa.

Echipa Life Dental Spa are în plan deschiderea a cel puțin cinci noi clinici stomatologice dotate cu tehnologie de vârf, iar pe listă sunt mai multe orașe din țară. Compania ia în calcul inclusiv posibilitatea extinderii cu ajutorul parteneriatelor cu cabinete stomatologice locale. 

„Ne uităm cu atenție spre orașe precum Ploiești, Timișoara, Constanța, Târgu Mureș, Galați, Craiova, Giurgiu, Bacău sau Suceava. Analizăm inclusiv posibilitatea de a deschide în toate acestea sau și în altele noi, în funcție și de capacitatea de a identifica parteneri care să se alăture business-ului nostru”, a declarat Ștefan Obreja, investitor și cofondator Life Dental Spa.

Potrivit reprezentantului Life Dental Spa, bugetul de investiții pentru o locație în regim de parteneriat pornește de la 20.000 de euro pentru o participație minoritară din afacere și poate ajunge până la 49% din business.

Prețurile serviciilor stomatologice din România sunt și cu până la 75% mai accesibile decât cele practicate în Vest, iar interesul pentru turismul medical a crescut în mod continuu de la un an la altul.

„Prețurile pentru un implant dentar, de exemplu, pornesc de la 400 de euro și pot ajunge și la 1.000 de euro. Spre comparație, atât în Europa de Vest, cât și în SUA, prețurile unei astfel de proceduri sunt și de 4, chiar de 5 ori mai mari. În cazul în care vorbim de intervenții mai complexe, de tipul unor lucrări protetice, tratamentul unei paradontoze, a bolilor gingivale sau chirurgie dentară, unde tarifele sunt și de ordinul miilor de euro sau de dolari, diferența de preț crește simțitor pentru tratamentele realizate în afara țării”, a mai precizat Dr. Cristina Obreja.

Life Dental Spa are clinici în București (Victoriei, Magheru, Unirii), Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, Arad, Sibiu și Pitești.