FacebookTwitterLinkedIn

Ciocolatierul belgian Leonidas își păstrează prețurile mai mici la produse, urmărind creșterea volumului și extinderea constantă, astfel atrăgând cotă de piață de la rivalii săi.

În cel mai recent exercițiu financiar (încheiat în luna iunie), Leonidas a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 11%, ajungând la 107 milioane de euro, anunță RetailDetail.eu.

De asemenea, în ciuda unei scăderi a marjei, EBITDA a crescut cu 4%, până la 17,5 milioane de euro.

Potrivit reprezentanților producătorului de ciocolată, Leonidas a ales în mod deliberat să nu lase prețurile să crească în tandem cu inflația.

„Prețurile au crescut cu mai puțin peste 5% din 2020 și până în prezent”, a declarat CEO-ul companiei, Philippe de Selliers pentru ziarul belgian De Tijd.

Așadar, producătorul de praline se mulțumește cu marje de profit mai mici pentru a atrage mai mulți clienți, luând cotă de piață de la rivalii Neuhaus și Godiva.

În același timp, Leonidas vrea să-și continue planul de extindere prin inaugurarea de noi magazine fizice. După pandemia de coronavirus, care a dat pieței de retail câteva lovituri grele, ciocolatierul vrea acum să deschidă 50 de noi puncte de vânzare. Treizeci dintre acestea se vor regăsi în Franța, în timp ce alte nouă deschideri sunt planificate în Olanda. Cinci noi magazine s-au deschis deja anul acesta în Olanda.

În luna ianuarie 2023, magazinul în sistem de franciză de la aeroportul Schiphol a dat faliment, dar De Selliers vrea să-l înlocuiască. Totodată, De Selliers a anunțat că vede potențial în deschiderea de noi magazine și în aeroporturile internaționale, precum Heathrow și Frankfurt.