FacebookTwitterLinkedIn

Aproape jumătate (46,2%) dintre liderii de companii din România consideră că principalul obstacol pentru recrutarea de talente din afara țării este legislația națională, reiese dintr-un sondaj derulat de EY România.

”Cifrele arată că, pentru a angaja un cetățean străin în România, din cauza birocrației, procesul poate dura în medie 8 luni”, potrivit EY România.

Pe locul al doilea, cu 20,5%, se află inflația și instabilitatea economică, iar pe cel de-al treilea loc (11,5%) aspectele ce țin de motive sociale dar și neadaptarea la cultura organizațională.

Ultimul loc a fost ocupat de lipsa diversității în cadrul companiilor, cu 6,4%.

Sondajul a fost derulat la nivelul persoanelor cu funcții de conducere din departamentele de resurse umane din companii autohtone.

În ultimul deceniu, peste 100.000 de cetățeni fin afara UE au venit să lucreze în România în domenii precum textile, HoReCa sau construcții.