Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.
Arthur Radulescu, CEO MerchantPro
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025? Argumentați!
Cuvintele care au definit anul 2025 din perspectiva noastră au fost “eficiență” și “adaptabilitate”.
După o perioadă de creștere accelerată în anii anteriori, companiile au intrat într-o fază de maturizare forțată, în care fiecare decizie operațională a fost evaluată prin prisma randamentului economic.
Eficiența nu a mai fost un avantaj competitiv, ci o condiție de supraviețuire. Volumele au stagnat, presiunile fiscale au crescut, iar consumatorii au devenit mai prudenți. În acest context, succesul a depins de capacitatea de a face mai mult cu mai puțin, iar automatizările și investițiile în tehnologie au fost sub lupă.
Pentru MerchantPro, acest cuvânt a însemnat prioritizarea investițiilor în funcționalități de automatizare și AI, ajustarea rapidă a modelului operațional și sprijinirea comercianților în adaptarea la noul climat economic.
A fost un an cu multe schimbări, iar adaptarea a fost “regula jocului”, într-un ecosistem care a devenit foarte AI first și nevoia de viteză de reacție s-a simțit la fiecare pas.
Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2025? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Cele mai mari îngrijorări în 2025 au venit din direcția instabilității politice și fiscale și a concurenței din afara UE, care a pus presiune pe piața de eCommerce.
Platforme internaționale, supuse unor politici fiscale foarte relaxate în lipsa entităților juridice locale, au intrat agresiv pe piața românească, afectând echilibrul concurențial.
În paralel, cadrul fiscal intern s-a modificat repetat și abrupt, punând presiune pe cash flow și pe planificarea bugetară. În acest context, am menținut o abordare conservatoare, cu accent pe consolidarea poziției, atragerea de clienți strategici și investiții în inovații și soluții care susțin dezvoltarea magazinelor online care folosesc platforma noastră și alinierea acestora la tehnologia actuală, AI și automatizări.
Cu toate acestea, rezultatele au depășit estimările prudente formulate la începutul anului. La nivelul ecosistemului nostru de magazine online s-a înregistrat un avans moderat al veniturilor, iar valoarea medie a comenzii a crescut, în timp ce noi am reușit să livrăm comercianților o platformă performantă și funcționalități noi, fără a sacrifica profitabilitatea.
A fost un an de consolidare inteligentă, nu de expansiune.
Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică și perspectiva noilor măsuri fiscal-bugetare activitatea companiei dvs.?
Măsurile au avut un efect contrar celui așteptat, în sensul bun, cu un efect benefic. Clienții au înțeles nevoia de schimbare și de adaptare la o nouă situație, au înțeles că niște platforme vechi și obosite nu au cum să le mai ofere avantaj competitiv. În primul rând am simțit că rolul nostru, de platformă suport pentru un întreg segment de comercianți online, este foarte important și că e esențial să reacționăm rapid cu soluții la provocările pe care ei le au în condițiile de piață și concurență actuale.
Acest lucru s-a tradus în investiții pe care le-am făcut în dezvoltarea de funcționalități complexe, care să susțină competitivitatea magazinelor din platformă. Am dezvoltat AI Chatbot care să susțina departamentele de CX, un Unified Inbox care centralizează interacțiunile multi-platformă ale unui magazin online cu clienții săi și lansăm AI Checkout cu One Click Payment, AI based search tools, Shopping Assistant, toate gândite cu rolul de a facilita traversarea mai ușoară peste situația economică actuală, dar și tranziția către era AI first.
Integrarea acestor funcționalități de către magazinele online le menține nivelul de competitivitate și le face mai solide în fața platformelor externe concurente, care au un nivel tehnic ridicat datorită bugetelor uriașe investite în tehnologie.
Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
Suntem o generație de antreprenori care reușim să facem business “în ciuda” a tot ce se întâmplă în jur, intern și extern. Dacă ne uităm la ultimii 5 ani, este aproape incredibil cum mediul de afaceri a demonstrat reziliență și capacitate de inovare. Pentru că dacă pandemia, războaiele și mișcările geo-politice globale nu aduceau destulă incertitudine, mai aveam și criza politică aproape constanta.
Mediul de afaceri din România are însă câteva atuuri importante: o generație de antreprenori rezilienți, cu experiență acumulată în contexte dificile; o infrastructură digitală în evoluție constantă; și o piață de consum care, deși maturizată, continuă să ofere oportunități în anumite nișe. Avem exemple relevante de scalare regională și globală din industrii diverse, care confirmă potențialul local.
Dar aceste puncte forte sunt contrabalansate de vulnerabilități sistemice. Lipsa predictibilității fiscale și schimbările legislative intempestive erodează încrederea investitorilor.
Din 2020 încoace am avut 5 prim-miniștri și 7 etape de alegeri diverse și cu asta cred că spunem tot în ceea ce privește impredictibilitatea din piață.
Finanțarea IMM-urilor rămâne dificilă, iar accesul la resurse pentru digitalizare este inegal. În plus, concurența neloială din afara UE afectează competitivitatea companiilor locale, mai ales în eCommerce, unde diferențele de reglementare fiscală sunt exploatate constant.
Și bineînțeles, lipsa digitalizării sistemului public, lipsa de implicare guvernamentală în susținerea tehnologică a companiilor, pentru ca acestea să poată adopta mai repede tehnologiile care redefinesc întreaga lume.
La nivel de piață, aversiunea față de risc e foarte mare, iar deciziile de a schimba se iau adesea prea lent. Un exemplu este cazul AI, unde cred ca ar trebui sa reacționăm mai ferm în adopție, generalizat, pentru a nu pierde complet competitivitatea.
Acum, la finalul unui an, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Mi-aș dori ca autoritățile să funcționeze mai mult ca un inginer, decât ca un pompier. În sensul că tot timpul stingem focul, dar nu ajungem să mai construim casa… nu avem un plan strategic de țară, ne sucim de la un guvern la altul, nu avem o direcție sau o strategie de țară.
Avem o țară cu o densitate mare de talent în IT, ok, ce facem cu el în afara de a-l impozita mai mult? Nu știm.
Ne uităm cu îngrijorare că branduri din afara României vin și efectiv atacă piața locală, și nu mă refer doar la companii NON UE, care în plus nici nu plătesc taxe echitabil, ci și la companii din Polonia, de exemplu, care vin cu plan de expansiune. Ceea ce e normal, așa funcționează o piață deschisă. Dar noi unde ne ducem? Sau mai bine zis, de ce nu ne ducem nicăieri? De ce brandurile locale nu ies mai mult în afară? O parte din răspuns stă în faptul că în loc să ne concentrăm pe expansiune și export, noi trebuie să stingem focuri, să ne adaptăm la birocrație și să stingem constant câte un foc apărut peste noapte în Monitorul Oficial.
În rezumat, așteptarea mea de la autorități este mai multă focalizare pe dezvoltare și o strategie de termen lung.
Mediul de business poate fi un partener extraordinar, la fel cum poate fi un promotor extraordinar, dar are nevoie de stabilitate.
Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dvs. de business pentru anul viitor?
Strategia noastră pentru 2026 este să fim AI First și se axează pe trei direcții: tehnologie, piață și parteneriate. Vom accelera dezvoltarea funcționalităților bazate pe AI și automatizare, cu scopul de a transforma MerchantPro într-o platformă care anticipează nevoile comercianților și optimizează fiecare aspect al operațiunii lor. Personalizarea, analiza predictivă și automatizarea integrată vor deveni standard.
Dezvoltăm parteneriate strategice cu actori din logistică, plăți, pentru simplificarea proceselor de check-out, marketing și consultanță pentru a oferi comercianților o soluție completă. Totodată, investim în educația clienților prin inițiative ca MerchantPro Compass și dotCommerce, pentru a construi o comunitate informată și adaptabilă.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați în anul 2026?
Provocarea principală va fi să ținem pasul cu evoluția tehnologică foarte rapidă, care cred că îi va elimina pe cei incapabili să se adapteze.
În eCommerce, consumatorii vor cere experiențe ultra-personalizate, livrare ultra-rapidă și transparență totală. Retailerii independenți vor fi puși sub presiune de a oferi performanță tehnologică la nivelul marilor platforme. De aceea o platformă SaaS, unde schimbările sunt integrate foarte rapid va fi o alegere pentru tot mai mulți comercianți. Provocarea noastră este să echipăm acești comercianți cu instrumente care să le ofere aceeași viteză, flexibilitate și precizie – fără resursele unui gigant global.
La nivel mondial, reașezarea influenței marilor puteri, care sper să aibă loc cât mai organic și mai diplomatic.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.