FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.

Mircea Varga, Chairman of the Board Teilor Holding

Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2024?

Deși îmi este greu să rezum într-un singur cuvânt anul 2024, totuși cred că cel mai potrivit ar fi “reziliență”, pentru că ne-am încăpățânat să păstrăm normalitatea în tot ceea ce facem în activitățile în care sunt implicat din poziția de membru independent de board. La fel de bine s-ar fi potrivit și cuvântul “anduranță”, dată fiind rezistență la toate turbulențele de anul acesta. 

Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2024? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Deși cred că principalul motiv colectiv de îngrijorare a fost contextul economic general instabil, lipsit de predictibilitate și cu foarte multe necunoscute, noi am preferat mai degrabă să ne setăm provocări și nu să ne creăm îngrijorări. Principala noastră preocupare a fost legată în primul rând de creșterea vânzărilor și consolidarea poziției în piață. Deși contextul economic general este același pentru toți jucătorii din piață, cei care au avut curajul și determinarea să obțină o performanță mai bună decât a celorlalți competitori, au fost câștigători în anul 2024. În toate activitățile în care sunt implicat din poziția de membru independent de board și care acoperă industrii total diferite (bijuterii de lux, ape minerale și securitate cibernetică), rezultatele estimate pentru finalul anului 2024 arată semnificativ mai bine față de anul trecut și peste estimările din buget, mai ales în ceea ce privește vânzările. Acest lucru confirmă că strategia noastră legată de vânzări a fost una corectă. În majoritatea cazurilor la care fac referire, atât marjele cât și cifrele absolute de profit sunt cel puțin la nivelul așteptărilor pentru 2024 și peste anul 2023, cu excepția unui singur caz în care marjele de profit au suferit o contracție deși vânzările au fost semnificativ mai mari decât în anul precedent, în principal datorită creșterii mai accelerate a costurilor pentru această activitate. 

Forbes: Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) și perspectiva rundelor electorale activitatea companiei dvs.?

Principalul impact a fost cel al sentimentului de neclaritate și incertitudine cu privire la reacția consumatorilor și a comportamentului acestora din perspectiva consumului. În situații de incertitudine provocate de astfel de elemente se generează o stare de inhibiție a consumului pe fondul unui sentiment de nesiguranță generală și un comportament natural de așteptare și prudență, aspecte care în contextul actual al rezultatelor alegerilor prezidențiale și parlamentare, cred că vor amplifică aceste stări. Cu toate acestea, cred că o abordare curajoasă, dar în același timp prudentă, flexibilă și anticipativă, este soluția pentru a contracara, cel puțin parțial, astfel de situații, care de ceva vreme par să fie noua normalitate. 

Forbes: Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

Fără a fi critic, în general, punctele slabe ale mediului de afaceri din România, sunt cele derivate din instabilitatea politică, economică și fiscală generate de deciziile mediului politic, imprevizibile și fără nicio logică de sustenabilitate și durabilitate economică, cu impact negativ semnificativ asupra mediului economic din România. Acestea pun o presiune tot mai mare asupra mediului de afaceri privat din România, singurul care astăzi este în măsură să producă valoare adăugată pentru bunăstarea acestei țări. Toate aceste aspecte lasă un sentiment profund de inechitate economică. Mediul de afaceri privat este cel care duce toată această povara a nesăbuinței și risipei profunde a unui aparat birocratic supradimensionat și total neperformant, care clasează România că una dintre cele mai slabe economii din Europa. Un alt punct slab al mediului de afaceri din România este dificultatea obținerii de finanțări în condiții rezonabile, atât la nivelul companiilor cât și la nivelul populației, care să susțină dezvoltarea accelerată a companiilor în particular și a mediului economic în general. Mediul economic din România pare în continuare mult prea tolerant la creșteri nejustificate ale costurilor de finanțare și ale prețurilor unor bunuri și servicii de consum, inclusiv utilități, semnificativ mai mari decât în alte economii din Europa, care erodează sănătatea economiei pe termen mediu și lung.

Unul dintre punctele forțe ale mediului de afaceri este contextul de dezvoltare pe care îl oferă în continuare România din foarte multe puncte de vedere, întărit de apartenența la economia europeană, care cel mai probabil a împins forțat lucrurile în direcția potrivită, fără un leadership și o strategie de țară sănătoase. Mă întreb nostalgic: oare cum ar fi arătat economia României astăzi cu un leadership și o strategie de țară corespunzătoare!? Un alt punct forte al mediului de afaceri din România, cu referire exclusivă la mediul privat, este reziliența de care a dat acesta dovadă de-a lungul acestor ani. Mediul de afaceri privat din România s-a obișnuit însă să nu mai aibă așteptări în ceea ce privește crearea de către instituțiile statului a unui mediu de afaceri sănătos și echitabil și a unui sprijin real în susținerea acestuia. Cu fiecare decizie politică imprevizibilă și fără nicio logică de sustenabilitate și durabilitate economică, care pune presiune mare pe performanță acestuia, mediul de afaceri din România se erodează, generând o economie de subzistență, foarte vulnerabilă la orice turbulențe globale sau locale. Cred că mediul de afaceri antreprenorial din România are în continuare șansa unei consolidări în mediul de afaceri din România, însă acest lucru este posibil doar prin voința antreprenorilor și printr-o cultură și educație financiară mai solide.

Forbes: Acum, la finalul unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?

Mi-aș dori tare mult să am așteptări față de autoritățile române, însă mai ales în contextul foarte complex al rezultatelor alegerilor prezidențiale și parlamentare din acest moment, cred că orice așteptare pare profund nerezonabilă! Totuși, mi-aș dori să cred că toți decidenții relevanți din România realizează situația extrem de dificilă și vulnerabilă în care se află România în acest moment și nu vor lăsa ca România să alunece pe o pantă greșită cu consecințe greu reparabile asupra economiei românești. Cred că este momentul, mai mult că niciodată, că aceștia să lase deoparte orice orgolii și să accepte că au eșuat profund în toți acești ani și să apeleze la profesioniști adevărați care încă mai pot salva această țară. Unul dintre primele lucruri la care trebuie să mediteze profund și să acționeze imediat este întărirea mediului economic din România. Acest lucru trebuie să înceapă cu eliminarea presiunii fiscale asupra mediului de afaceri și implicit asupra salariaților, în paralel, pe de o parte cu creșterea colectării taxelor și a reducerii evaziunii fiscale, iar pe de altă parte cu profesionalizarea tuturor instituțiilor și a companiilor statului cu consecință imediată a reducerii semnificative a aparatului administrativ al acestora și implicit a cheltuirii ineficiente a banilor publici. Acest lucru poate fi făcut doar printr-o transformare profundă a instituțiilor și companiilor statului, similar cu transformările organizaționale din mediul privat, motiv pentru care sunt foarte sceptic că se va întâmplă acest lucru.

Forbes: Care sunt principalele trei puncte ale strategiei Dumneavoastră de business pentru anul viitor?

În tot acest context neclar și dificil, care se prefigurează și pentru anul 2025, ne vom încăpățâna în continuare să creștem vânzările și, dacă este posibil, și profitabilitatea. Ne menținem foarte focusați și conectați asupra evoluțiilor viitoare, astfel încât să ne putem ajusta strategia imediat, iar acest lucru are în centrul atenției noastre consolidarea relației cu clienții, partenerii și angajații noștri, care au fost și vor rămâne în continuare pilonii de baza ai strategiei noastre de dezvoltare. În cazul unor activități în care sunt implicat că membru independent de board, avem în vedere pentru 2025 extinderea în continuare a rețelei la nivel național, inlclusiv prin dezvoltarea noilor brand-uri lansate în anul 2023 (i.e. bijuterii de lux și servicii de intermediere financiară), iar în cazul altor activități (i.e. ape minerale) vom continuă investițiile semnificative în capacitățile de producție. Ne dorim ca reziliența și curajul să rămână în continuare atuurile noastre, chiar dacă anul 2025 se prefigurează a fi unul și mai dificil și mai neclar decât anii precedenți.

Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2025?

Cred că la nivel global, contextul geopolitic rămâne în continuare o îngrijorare majoră, care poate induce în continuare multă instabilitate, inclusiv ca urmare a alegerilor prezidențiale din SUA, care prefigurează inclusiv crize comerciale semnificative atât în relația cu China, cât și cu Europa. De asemenea, cred în continuare că o altă provocare rămâne zona de dependență energetică și de producție industrială a Europei față de alte continente/țări, dar și eșecul implementării măsurilor de reducere a poluării, cu precădere în Europa, care deja produce efecte negative asupra unor mari jucători din industria auto și industriile conexe din mai multe țări. Contextul global general, dar și cel european în particular, care se prefigurează pentru anul 2025, vor avea efecte negative și asupra contextului economic local, mai ales în industriile direct conectate cu cele menționate anterior, care pot genera inclusiv o criză socială prin concedierile care cel mai probabil nu vor putea fi evitate. În plus, la provocările generate de contextul global și/sau european, consider că România va avea și o provocare fiscală, care va pune foarte multă presiune pe afacerile locale, care cel mai probabil va fi degajată și prin concedieri. Ca urmare a rezultatelor complexe, care se prefigurează pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din România pentru 2024, cred că cea mai mare provocare la nivel local rămâne totuși stabilitatea politică din România și menținerea valorilor profund europene în toate deciziile principalilor decidenți ai țării.