Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.
Marius Juncanariu, Director General DS Smith Zarnesti
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2024? Argumentați.
Am obținut performanțe solide și o profitabilitate pe măsura așteptărilor, în ciuda unui mediu de piață care s-a menținut provocator. Ne-am axat pe siguranță și pe serviciile oferite clienților, astfel încât calitatea produselor noastre și inovația să fie la cel mai înalt nivel. În același timp, am adoptat inițiative importante pentru a reduce costurile și a crește productivitatea, reușind să contracarăm o piață per total mai slabă decât fusese anticipat. Cu această ocazie, vreau să mulțumesc tuturor colegilor pentru profesionalismul și devotamentul de care au dat dovadă.
Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2024? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului??
Este adevărat – lăsăm în urmă un an complicat, în care costurile mari au pus presiune pe marjele de profit. Cu toate acestea, volumele au crescut, în special în America de Nord și Europa de Est, ceea ce demonstrează reziliența companiei noastre.
Măsurile adoptate pentru creșterea productivității și controlul costurilor ne-au ajutat să compensăm presiunile inflaționiste. A fost un demers esențial și am reușit să asigurăm stabilitatea și să ne menținem performanți, chiar și într-un mediu dificil.
În același timp, clienții noștri rămân în centrul a tot ceea ce facem. Am continuat să punem pe primul plan inovația, receptivitatea și să oferim servicii și calitate de top în industria noastră. De fapt, setul de valori ce definesc DS Smith este fundația pe care construim relații solide cu clienții și reușim să ne dezvoltăm chiar și atunci când evoluția pieței ar sugera altfel.
Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) și perspectiva rundelor electorale activitatea companiei dvs.?
Chiar dacă aceste evenimente au creat un mediu incert, rămânem adaptabili și continuăm să ne concentrăm pe prioritățile noastre strategice, astfel încât să facem față tuturor provocărilor.
Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
România este o piață în care operațiunile DS Smith sunt în creștere și vedem potențial pentru dezvoltare și în anul următor. Soluțiile pe care le propunem au la bază un model de business circular, sunt orientate către clienți și susțin întru totul obiectivele acestora: optimizarea costurilor, sustenabilitate și profitabilitate pe termen lung.
Acum, la finalul unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Sperăm să vedem stabilitate și politici clare care să sprijine creșterea economică, dezvoltarea afacerilor și bunăstarea cetățenilor. Ne așteptăm ca autoritățile să se concentreze pe soluții pe termen lung și să adopte o abordare proactivă, într-un context și așa delicat.
Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei Dumneavoastră de business pentru anul viitor?
Sustenabilitatea rămâne piatra de temelie a strategiei noastre și realizările importante în acest domeniu ne motivează să căutăm modalități de a deveni tot mai buni.
În paralel, suntem atenți la consolidarea parteneriatului cu clienții prin inovații constante și soluții eficiente.
Nu în ultimul rând, prin optimizarea activității noastre — creșterea productivității, a eficienței forței de muncă și a consumului de energie— vom putea să ne continuăm parcursul ascendent.
Aceste trei direcții prioritare, împreună cu strategia de creștere a cotei de piață, sunt cele care ne permit ca și în 2025 să aducem plus valoare tangibilă colegilor, clienților, comunităților și investitorilor, rezultatul fiind cel dorit de toți: succesul pe termen lung.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria în care activați, în anul 2025?
Privind în perspectivă, viitorul oferă numeroase oportunități pentru DS Smith.
În aprilie 2024, am anunțat o ofertă recomandată din partea International Paper pentru a crea un lider internațional în soluții de ambalare sustenabile, bine poziționat în piețe atractive și în creștere din Europa și America de Nord.
Mă bucur că acționarii ambelor companii au votat covârșitor în favoarea tranzacției.
Planificarea integrării avansează bine și ne așteptăm ca aceasta să se încheie în primul trimestru al anului 2025.
E o perioadă sub semnul schimbării, în care ne concentrăm asupra colegilor, clienților și costurilor. Dacă aceste aspecte vor fi gestionate în mod eficient, compania va prospera și va oferi, la rândul său, valoare pentru toate părțile implicate.
De altfel, aceasta este și viziunea noastră pentru viitor: să aducem beneficii colegilor, clienților, investitorilor și comunităților noastre.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.