FacebookTwitterLinkedIn

Iulia Sbiera, CFO Pehart Grup

Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate sau trăite în anul 2022 și despre provocările anului 2023, într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, în cadrul proiectului editorial #lecțiipentru2023.

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2022? Argumentați.

Inflație este cuvântul care caracterizează acesta an. Creșterile costurilor atât pentru energie cât și pentru materiile prime au forțat producătorii să crească la rândul lor prețurile de vânzare, transferând o parte din presiune către consumatorul final.

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2022? Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Anul acesta întreg mediul de afaceri a operat într-un context de volatilitate macro-economică, de instabilitate pe fondul crizei energetice și al celei de securitate. Cele mai mari provocări în sectorul nostru le-au reprezentat energia și inflația existentă pe piața materiilor prime. Cu toate acestea, strategia noastră a fost aceea de a continua investițiile, nu de a le opri, mai ales că avem planuri de diversificare a portofoliului, planuri de investiții atât în linii de producție, cât și în capacitatea de stocare. Lucrăm constant pentru a optimiza consumul de energie și pentru a găsi soluții eficiente în aprovizionarea cu materii prime. 

Din punct de vedere al consumului, piața hârtiei nu suferă în general prea multe transformări, deoarece hârtia este un bun comun. Însă ceea ce este clar este că piața din România crește atât ca volum, cât și ca valoare, deoarece prețurile au crescut, iar odată cu acestea a crescut și calitatea produselor pe care le caută clienții. Pe piața din țara noastră există 5 mari jucători, iar Pehart – singura companie românească din acest top – este totodată producătorul nr. 1 din România, care produce hârtie atât pentru brandurile proprii, cât și pentru private label.

Cum a influențat războiul din Ucraina activitatea companiei dvs.?

În sectorul nostru războiul din Ucraina a avut un impact semnificativ în creșterea costurilor, pe toate planurile, de la materia primă, până la energie. Avem volume de materii prime care erau livrate prin Marea Neagră, o zonă sensibilă acum, astfel că am fost nevoiți să schimbăm traseul acelor transporturi, ceea ce a creat inevitabil și niște blocaje, creșteri ale costurilor și complexitate operațională, pentru că nu este mereu ușor să faci asta. Vorbim așadar de situații care ne provoacă în continuare să găsim cele mai bune soluții de eficientizare. 

Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?

Mediul de afaceri din România s-a dezvoltat în perioade care nu au fost nici foarte predictibile și nici neapărat ușoare. Principalul punct tare al jucătorilor economici privați și al managerilor din România este că au o capacitate de adaptare mare și curaj să experimenteze. Un element care necesită atenție sporită, care poate fi punct tare sau slab în același timp, este capitalul uman. Atragerea, dezvoltarea și retenția personalului în România este un subiect care trebuie să preocupe nu doar mediul de afaceri, ci societatea în general.

Care credeți că sunt măsurile pe care guvernul României ar trebui să le ia pentru ca mediul de afaceri din România să treacă această iarnă fără pierderi majore? (falimente, insolvente, blocaje)?

Principala nevoie a economiei în această perioadă este disponibilitatea resurselor energetice necesare la costuri predictibile. Pentru industriile mari consumatoare de energie, așa cum este industria hârtiei, un preț competitiv cu al altor producători care operează global este de asemenea important. 

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar pentru industria/domeniul dvs. în anul 2023?

La nivel mondial, securitatea și stabilitatea economică vor rămâne cuvinte de ordine și în anul ce urmează. Principalele provocări ale industriei hârtiei vor continua să fie materiile prime și energia. Sustenabilitatea continuă să fie mai mult decât o provocare, este o necesitate în acest context, iar Pehart se concentrează cu precădere pe soluții de eficientizare energetică și protejare a mediului. Am investit într-o linie de producție ultramodernă pentru fabrica de la Sebeș care împacă în cel mai fericit mod creșterea productivității cu protejarea mediului. Folosim tehnologii prietenoase cu mediul și soluții de ambalare „verzi”. Energia verde rămâne o temă de interes major pentru noi. Am început să investim în amplasarea de panouri solare și, de asemenea, desfășuram un proiect important de eficientizare a consumului de energie pe mașinile care produc hârtie. Altfel spus, 2023 rămâne un an impredictibil, care va continua să ne solicite atenția pentru a găsi strategii inspirate, pentru a identifica un minum de predictibil în imprevizibil.