Unul dintre avantajele de a fi un tânăr absolvent de ASE care creștea odată cu domeniul jurnalismului economic a fost că am avut des ocazia să aflu la prima mână aproape orice fel de informații de la oamenii de afaceri. Sau, mai exact, am putut săpa după ele, cu mai mult sau mai puțin succes. Spre deosebire de acum, în urmă cu 20 de ani nu se publicau „la liber” bilanțurile companiilor pe site-ul Ministerului Finanțelor, iar accesul la informații despre acționari sau la arhiva electronică de garanții reale mobiliare era aproape imposibil.
Aveai însă ocazia să ajungi direct la proprietarii de afaceri, să îi vezi – cu bune și cu rele – în mediul lor autentic, necenzurat de echipe de consultanți interesați să controleze și să filtreze totul pentru a-și arăta puterea și pentru a justifica facturile tot mai mari.
Acum, în avalanșa de informații cu care sunt asaltați zi de zi jurnaliștii din domeniul economic – un domeniu devenit interesant, pe măsură ce au apărut bugete, și pentru influenceri sau chiar vedete media, din acelea care se pricep la toate – este greu să mai găsești autenticitate.
Nici măcar tinerii lideri de business din ziua de azi nu mai sunt autentici, pentru că ei deprind încă de mici obiceiurile celor mari, de a-și impune mesajul cu orice preț.
Acum, când anii mei de publishing au ajuns să-i depășească pe cei de dinainte de publishing, privesc în urmă cu relaxare la miile de personaje cu care m-am intersectat și realizez că tinerii mei colegi nu mai au această șansă (nici nu știu dacă își doresc acest lucru, dar asta e o altă poveste).
Îmi vine în minte numele unor oameni care erau niște mici Dumnezei cu două decenii în urmă, dar care au dispărut – la propriu și la figurat – de pe scena de business. Sunt oameni care au marcat evoluția economică și socială a României, dar pe care istoria nu îi va mai reține, poate, decât la categoria „și alții”.
Sunt oameni care s-au schimbat mult, s-au educat, s-au rafinat și sunt oameni care și-au făcut un plan și o strategie pentru a deveni cei mai puternici din România, inclusiv președinți.
Sunt oameni care au avut și încă au alături familia sau prietenii din copilărie sau de la școală și sunt și mai mulți care și-au pierdut pe parcurs familia și prietenii.
Lumea afacerilor și personajele sale, de la bancheri și alți finanțiști și investitori la manageri și antreprenori, s-a schimbat enorm, mai ales în ultimul deceniu. Practicile și procedurile de business sunt, de multe ori, „state of the art”, iar unii antreprenori au ajuns la performanța de a depăși branduri consacrate în domeniile lor de activitate la nivel internațional.
Societatea, din păcate, nu a ținut pasul. Tocmai de aceea, cred că după atâta timp în care s-au concentrat asupra dezvoltării afacerilor și creșterea standardelor de viață pentru familie și pentru angajați, oamenii de afaceri trebuie să treacă la următorul nivel.
Astfel, liderii din domeniul afacerilor au responsabilitatea de a-și extinde sfera de interes asupra întregii societăți.
În caz contrar, vor suferi consecințele istoriei. Este suficient să învețe din lecțiile oferite de trecut.