FacebookTwitterLinkedIn

Lagardère Travel Retail a inaugurat brandul Pizza La Mia Stazione în urma unei investiții de 83.000 de euro.

Pizza La Mia Stazione se întinde pe o suprafață de 35 mp și, potrivit reprezentanților grupului, reprezintă o îmbinare între stilul „ready to go” și meniul „à la carte”.

În meniu se regăsesc 6 sortimente de pizza: La Mia Stazione (pizza casei, o combinație de ingredient asemănătoare Quattro Stagioni), Quattro Formaggi, Salami (pizza picantă cu arome intense), Pollo, Prosciutto e Funghi și varianta Extra (un sortiment de pizza vegană), în 2 mărimi: de 30 cm diametru și de 50 cm.

„Acest nou brand este conceput pentru consumatorii care-și doresc calitate servită rapid. Ne dorim ca Pizza La Mia Stazione să fie un reper culinar pentru pasionații de pizza, cei care caută gustul clasic al acestui produs. În același timp, vrem să devenim un spațiu familiar, unde toți cei care ajung în hipermarket să mănânce cu plăcere, alături de prieteni și familie, o pizza autentică”, a completat Costin Neacșu, Chief of Operations Foodservice Business Line în cadrul Lagardère Travel Retail România.

Grupul Lagardère Travel Retail este prezent în 42 de țări, iar în 2021 a raportat vânzări globale de 2,9 miliarde de euro.