În 2016, eMAG România a avut o creștere de 40% a cifrei de afaceri față de anul anterior, când a raportat afaceri de 1,7 miliarde lei. Pentru acest an, previziunile lui Stanciu sunt deocamdată conservatoare, 20% fiind creșterea estimată.
„Am crescut cam 40% pe România, în 2016. Cu toate companiile din grup, anul acesta putem ajunge la 1 miliard de euro. Depindem și de ce facem noi, dar și de contextul din piață. Dacă anul trecut am avut un context favorabil, am crescut datorită scăderii taxelor îmbunătățirii nivelului de consum; anul acesta nu a început foarte bine, iar ianuarie este o lună slabă, din mai multe motive – de la scăderea sentimentului față de consum, dar și de la zăpadă, drumuri blocate, oameni în casă. Anul acesta ne așteptăm la o creștere de 20% – cifră conservatoare”, a detaliat Stanciu.
Investiții tot mai mari
La capitolul investiții, compania a alocat 50 de milioane de euro anul trecut, iar anul acesta Stanciu va aloca mai mulți bani în eMAG față de 2016, fără a preciza suma: „Investim în acest an în tehnologie, dar vom avea investiții mari și în partea de operațiuni – logistică, în special – pentru a ne genera infrastructura. Înainte găseam destul de ușor spații logistice și oameni care să lucreze, de acum va trebui să lucrăm pe un plan mult mai detaliat pe cel puțin doi ani în față, să investim în spații”.
Retailerul online continuă și extinderea numărului de puncte de livrare eMAG în 2017, care sunt 200 în acest moment. Până la sfârșitul anului, eMAG vreau să mai deschidă încă 600 astfel de puncte și să ajungă la un total de 800.