Le Salon de Thé, La Mamounia
Generalul de Gaulle a avut nevoie de un pat special când a tras la hotelul La Mamounia din Marrakech. Winston Churchill și-a pictat aici acuarelele – pe una i-a făcut-o cadou președintelui Franklin D. Roosevelt, la rândul său oaspete al hotelului. Alfred Hitchcock a filmat aici în anii săi de glorie, iar Netflix i-a urmat exemplul, turnând aici câteva episoade din serialul „Inventing Anna“.
La 100 de ani de la deschidere, La Mamounia se ține bine și își așteaptă oaspeții cu Pierre Hermé ca gazdă a Salonului de Ceai și cu acel amestec de farmec, intimitate și servicii ireproșabile pe care și-a clădit reputația.
Un hotel care își sărbătorește centenarul este un lucru rar într-o industrie a ospitalității în care efemerul începe să-și spună cuvântul tot mai apăsat. Frecventat de politicieni, artiști și de celebritățile anilor ’50-’60, La Mamounia nu doar că împlinește anul acesta 100 de ani, ci continuă să se afle în topul celor mai apreciate hoteluri din Africa. Condé Nast Traveller i-a acordat titlul de „Cel mai bun hotel din Africa și Orientul Mijlociu” în 2018 și în 2022.
Renăscut după pandemie, La Mamounia reușește cumva să fie deopotrivă exclusivist și popular. Renumitul patiser francez Pierre Hermé este gazda așa-numitului Salon de Thé, decorat cu un spectaculos și unic candelabru Lasvit.
Cu un aer voit decadent, barul Majorelle, în roșu-rubin, și restaurantul L’Asiatique, cu scaunele sale în stilul dinastiei Ming și mesele din lac negru, sunt locurile favorite ale artiștilor, actorilor și mogulilor din industria filmului. La hotelul La Mamounia, afacerile se îmbină cu plăcerea în crama subterană sau în faimosul bar Le Churchill, cu tejgheaua din marmură neagră.
Alegerea numelui nu este întâmplătoare: Sir Winston Churchill își stabilea reședința de iarnă la La Mamounia, unde își lepăda sobrietatea de politician care a dus Marea Britanie la victorie în Al Doilea Război Mondial și o înlocuia cu figura bonomă a artistului. Trecând dintr-un balcon în altul în urmărirea soarelui, Churchill a pictat aici câteva dintre acuarelele sale. La recomandarea prim-ministrului britanic, Franklin D. Roosevelt a fost oaspetele hotelului – Churchill i-a dăruit președintelui american unul dintre tablourile pictate aici.
După război, găzduirea generalului De Gaulle a fost puțin mai complicată pentru personalul hotelului – a trebuit comandat un pat special, pe măsura înaltului demnitar (la propriu – avea 1,96 metri).
Mult înainte ca Netflix să filmeze aici Inventing Anna, La Mamounia a servit drept fundal pentru una dintre producțiile legendare ale Hollywoodului: Alfred Hitchcock a tras aici câteva scene din The Man Who Knew Too Much.
Din anii ’50, tot mai multe celebrități au descoperit frumusețea exotică a Marrakech-ului și ospitalitatea impecabilă de la La Mamounia – Charlie Chaplin, Marcello Mastroianni, Claude Lelouch și Francis Ford Coppola.
În anii ’70, vedetele rock au început să-și petreacă vacanțele aici (este cazul trupei Rolling Stones, care a stat aici în vara lui 1968), iar Paul McCartney s-a simțit inspirat de farmecul locurilor și a compus împreună cu soția sa, Linda, piesa Mamunia, inclusă, în 1973, pe ceea ce este probabil cel mai bun album solo al fostului Beatles, Band on the Run.
După câteva luni de renovare, în 2020, și o reamenajare completă sub coordonarea biroului de arhitectură Jouin Manku, La Mamounia trăiește o a doua tinerețe. Loc de relaxare și rendez-vous deja legendar, restaurantul Le Pavilion de la Piscine – un omagiu adus faimoaselor grădini și pavilionului Menara din Marrakech – are acum încă un atu în meniu – produsele de patiserie create de Pierre Hermé.
Celebrul patiser francez păstorește cele două saloane de ceai: Le Menzeh – cel mai vechi corp al hotelului, un pavilion aflat la capătul unei alei încadrate de măslini și trandafiri – și Le Salon de Thé, unde patiseria lui Pierre Hermé poate fi savurată atât la un brunch privat, cât și sub forma unei gustări târzii, după-amiaza, pe terasa andaluză cu aspect de grădină de iarnă.
Foarte ocupat este și chef Jean-Georges Vongerichten, care coordonează bucătăriile a două restaurante din hotel: L’Italien, o trattoria de lux care are în centru cuptorul cu lemne unde se prepară pizza, și L’Asiatique, al cărui meniu este o veritabilă călătorie culinară din sud-estul Asiei până în Japonia.
În 2009, La Mamounia a fost redecorat de Jacques Garcia, designerul care a amenajat Hotelul Costes din Paris. Arabescurile ușor în exces, influențele marocane și paleta de culori specifice zonei sunt prezente în decorul spațiilor comune și al camerelor.
Deținut de familia regală a Marocului, hotelul face parte din istoria modernă a țării și este un reper contemporan în industria ospitalității – un loc unde se practică relaxarea „pe stil vechi”, socializarea „pe bune”, iar tehnologia este tolerată ca un rău necesar.