FacebookTwitterLinkedIn

Kuweit Petroleum Corporation (KPC) anunță că a descoperit un zăcământ ”gigant” de petrol în câmpul Al-Nokhatha, la est de insula Kuweitian Failaka, cu rezerve de petrol estimate la 3,2 miliarde de barili.

Potrivit Reuters, CEO-ul KPC, şeicul Nawaf Saud Nasir Al-Sabah, a declarat într-un videoclip postat de companie pe platforma de socializare X că rezervele noii descoperiri sunt echivalente cu întreaga producţie a ţării în trei ani.

Suprafaţa estimată iniţial a puţului de petrol nou descoperit este de aproximativ 96 km pătraţi, a precizat KPC.

Estimările preliminare ale rezervelor de hidrocarburi prezente în puţul respectiv indică aproximativ 2,1 miliarde de barili de petrol uşor şi 5.100 miliarde de metri cubi standard de gaze, ceea ce corespunde cu 3,2 miliarde de barili echivalent petrol.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.