Aversiunea miliardarului Warren Buffett față de o preluare ostilă pare să fie principalul motiv al retragerii din ceea ce părea să fie una dintre cele mai mari tranzacții din FMCG.
Kraft Heinz, un joint venture între 3G Capital și celebra companie a lui Buffett Berkshire Hathaway, pus în practică în 2015, s-a descurajat de răspunsul negativ și categoric al Unilver, din moment ce negocierilor erau într-un stadiu atât de incipient, primele zvonuri apărând vineri, susțin surse apropiate tranzacției.
Un război al cuvintelor cu Unilever, care deține săpunurile Dove, n-ar ajuta Kraft Heinz, care deține produse precum ketchup-ul Heinz și înghețata Ben & Jerry, nici să negocieze preluarea altor companii.
„Interesul Kraft Heinz a fost făcut publică într-un stadiu extrem de timpuriu. Intenția noastră era de a continua într-un mod prietenos, dar s-a subliniat clar că Unilever nu a dorit să se realizeze o tranzacție. Cel mai bine să se renunțe cât mai devreme, astfel încât ambbele companii să se poată concentra pe ambele propriile planuri independente de a genera valoare”, a declarat Michael Mullen, purtătorul de cuvânt, duminică, printr-un e-mail.
Unilever a susținut că a respins oferta considerând-o subevaluată, dar surse apropiate tranzacției susțin că un alt motiv serios îl reprezintă viziunea diferită în ceea ce privește brand-urile din portofoliu.
Analiștii susțin că această renunțare potențează credibilitatea Kraft Heinz, care părea să se fi redus după anunțul de vineri, în condițiile în care miercuri susținuse că nu intenționează să preia alte companii.