Scăderea ratei creditelor neperformante din portofolii, la 9,46%, față de 13,51%, la sfârșitul anului 2015, a ajutat băncile să se mențină la un nivel de profitabilitate ridicat.
Nivelul profitului din 2016 nu îl depășește pe cel de 4,5 miliarde de lei din anul anterior, însă rezultatul, o diferență de 200 de milioane de lei, arată extrem de bine și în condițiile în care anul trecut băncile au anunțat o reducere a activității, față de ceea ce estimau, pe fondul Legii conversiei creditelor în lei a francilor elveției și a Legea dării în plată.
Până la urmă băncile au renunțat la amenințări, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale a României.
Legea dării în plată a fost declarată parțial neconstituțională, în noiembrie 2016. CCR susține că aceasta trebuie aplicată de la caz la caz, cu respectarea prevederilor Codului civil privind impreviziunea.
Prima a fost declarată neconstituțională pe formă, în februarie 2017, în condițiile în care nu s-a aplicat niciodată, ca urmare a modului în de adoptată. Forma finală a acesteia, cea adoptată de Camera Deputaților, era cu totul diferită față de cea pentru care și-au dat acordul senatorii.
Activele băncilor erau apreciate cu 4,4% mai mult, la sfârșitul anului trecut, comparativ cu finele anului anterior, ajungând la 393,9 miliarde de lei.
Din această ultimă cifră reiese profitul băncilor, în condițiile în care nivelul de rentabilitate al activelor din sistem era de 1,1%, în decembrie 2016, în ușoară scădere, față de 1,24%, în decembrie 2015.
De asemenea, rentabilitatea capitalului, ca medie a sistemului, s-a redus ușor, ajungând la 10,67%, comparativ cu 11,77%.
Nivelul de solvabilitate, respectiv solvabilitatea băncilor, a rămas la un nivel ridicat – a coborât la 18,33%, față de 19,16%. Acesta rămâne încă departe de minimul de 10% impus de BNR, ceea ce arată că băncile mai au încă resurse pe care să le distribuie în economie.