FacebookTwitterLinkedIn

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la conferinţa comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, că scutul de la Deveselu are un rol strict defensiv și că nu poate fi folosit pentru a ataca.

Klaus Iohannis: „România este foarte bine apărată şi are toate garanţiile de securitate. Niciun român nu trebuie să se teamă, însă trebuie să ştim de unde vine această siguranţă a noastră, ce sunt garanţiile de securitate. În primul rând, forţele noastre armate – care s-au dezvoltat enorm în ultimii ani – sunt foarte bine pregătite şi sunt pregătite pentru orice scenariu.

În plus, România este în Alianţa NATO, cea mai puternică alianţă militară din câte au existat în istorie. Pentru a veni în sprijinul nostru, iată că avem aceşti militari pe care i-am salutat astăzi, aici, în baza Mihail Kogălniceanu şi alţii care au venit din state partenere strategice, de la aliaţi, pentru a lucra împreună cu militarii români”, conform Agerpres.

Despre scutul de la Deveselu, președintele a spus:

„Nu poate fi folosită pentru a ataca pe nimeni. Această retorică pe care o auzim din când în când este una falsă, instalaţia de la Deveselu face parte dintr-un cadru mai larg al NATO, un cadru defensiv, de rachete defensive, şi în acest sens nu avem ce să ascundem sau să ne ferim să spunem acest lucru. Încă o dată, România este o ţară sigură.”