FacebookTwitterLinkedIn

Kingdom Holding din Arabia Saudită a anunțat că a investit aproape 2 miliarde de riali (530 milioane de dolari) în trei grupuri energetice rusești, respectiv 1,37 miliarde de riali în Gazprom, 196 milioane de riali în Rosneft şi 410 milioane de riali în Lukoil, între 22 februarie şi 22 martie, scrie News.

Investiţiile Kingdom Holding se încadrează în programul de investiţii pe trei ani al companiei, de 12,8 miliarde de riali (3,4 miliarde de dolari).

Kingdom Holding este deţinută în cea mai mare parte de prinţul saudit Alwaleed Bin Talal, dar fondul suveran al Arabiei Saudite, Public Investment Fund (PIF), a preluat un pachet de 16,87% din acţiunile companiei, în luna mai.

Arabia Saudită şi Rusia conduc grupul OPEC+, o alianţă formată în 2017 între Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi producătorii aliaţi.