FacebookTwitterLinkedIn

Bursa din Moscova va fi redeschisă parțial pentru investitorii străini începând de luni, după o suspendare de aproape șase luni. Tranzacționarea de obligațiuni va fi permisă doar investitorilor din „țări care nu sunt ostile”.

Bursa din Moscova a transmis că își va redeschide piața de obligațiuni „clienților nerezidenți din țări care nu sunt ostile, precum și nerezidenților ai căror beneficiari finali sunt persoane juridice sau persoane fizice ruse”. Potrivit BBC, China și Turcia se află probabil printre aceste națiuni, deoarece nu au impus sancțiuni împotriva Rusiei.

Rusia și-a închis piețele de acțiuni și obligațiuni la câteva ore după ce președintele Vladimir Putin a trimis mii de trupe în Ucraina, pentru a începe o ”operațiune militară specială”, pe 24 februarie.