Karol Nawrocki, istoric conservator susținut de partidul naționalist Lege și Justiție (PiS), a câștigat duminică al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, obținând puțin sub 51% din voturi, într-o cursă strânsă împotriva liberalului Rafal Trzaskowski.
Victoria sa este considerată o lovitură majoră pentru guvernul condus de Donald Tusk, care se confruntă acum cu un președinte adversar, capabil să blocheze prin veto multe dintre reformele legislative cheie.
Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, a fost susținut atât de PiS, cât și de președintele în exercițiu Andrzej Duda, dar și de foști oficiali ai administrației Trump. El și-a centrat campania pe un discurs naționalist, cu sloganul „Polonia pe primul loc, polonezii pe primul loc”, vizând în special comunitatea de peste un milion de refugiați ucraineni din țară. Deși afirmă că sprijină Ucraina în lupta contra Rusiei, Nawrocki se opune aderării acesteia la NATO și critică sprijinul acordat ucrainenilor în Polonia.
În campanie, Nawrocki a cerut reintroducerea controalelor la frontiera cu Germania și a reluat solicitarea ca Berlinul să plătească despăgubiri Poloniei pentru distrugerile din al Doilea Război Mondial. El a reușit să atragă electoratul de extremă dreapta, semnând un angajament politic susținut de liderul radical Slawomir Mentzen, clasat pe locul trei în primul tur.
Campania sa a fost marcată și de controverse. Mass-media poloneză a relatat despre o tranzacție imobiliară suspectă și despre acuzații legate de presupusa introducere a prostituatelor într-un hotel în urmă cu două decenii, când Nawrocki lucra acolo ca agent de pază. De asemenea, a ieșit la iveală că a publicat sub pseudonim o carte despre lumea interlopă, negând inițial implicarea. Presa l-a acuzat de legături cu gangsteri și figuri neonaziste, acuzații pe care le-a respins vehement.
Karol Nawrocki este doctor în istorie, fost director al Muzeului celui de-al Doilea Război Mondial din Gdansk și, din 2021, președinte al Institutului Memoriei Naționale, instituție responsabilă cu investigarea crimelor regimurilor nazist și comunist. El este căsătorit, are doi copii și practică boxul în timpul liber.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.