FacebookTwitterLinkedIn

Lecții pentru 2026 – Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic.

Julien Ducarroz, CEO Orange România

Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025? Argumentați!

Julien Ducarroz: Aș zice că „adaptare” este cuvântul cel mai potrivit. Adaptabilitatea la un mediu de business dinamic și la o piață de telecom în care există un dezechilibru în termeni de prețuri și competitivitate este provocarea noastră cea mai mare.

La Orange oferim cel mai bun raport calitate-preț din piață, ceea ce se vede în retenția de clienți și în faptul că ne menținem cea mai rapidă rețea din România – atât pe partea de telefonie și internet mobil, cât și internet fix, conform ultimului studiu Netograf al ANCOM, cât și din măsurătorile auditorilor externi, cum ar fi LCC.

Însă adaptarea la noile condiții ale pieței înseamnă un impact major asupra profitabilității. În ce ne privește, am menținut nivelul investițional ca și până acum. În rețele, de exemplu, vom închide 2025 cu aproximativ 230 de milioane de euro investiți.

Ne menținem astfel angajamentul de acoperire a celei mai mari suprefețe de pe teritoriului național cu 5G/5G+ și de îmbunătățire a rețelei de fibră. Dar capacitatea de adaptare va scădea substanțial în viitor, dacă nu vom vedea schimbări importante în piață.

Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2025? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Julien Ducarroz: Cum spuneam și mai devreme, există niște sincope în materie de competiție și prețuri pe piața de telecom, care nu sunt acoperite încă de reglementări. Știm că s-au făcut niște pași în direcția corectă, însă este nevoie de un proces accelerat în relația cu autoritățile.

În primul rând, trebuie rezolvată problema dominației semnificative a unui singur operator pe infrastructura fixă. Conform ultimelor date, jucătorul dominant deține 72% din piața de internet fix și 75% din piața de servicii TV, un fenomen unic în Europa.

Apoi, avem un dezechilibru pe piața de conținut TV, în sensul că anumiți operatori au prețuri preferențiale pentru posturi domestice de mare audiență.

În termeni de venituri, așteptările au fost din start mai rezervate pentru noi anul acesta, deoarece în 2024 am finalizat fuziunea legală cu Orange Romania Communications. Efectele acesteia s-au transferat și în 2025, datorită continuării integrării sistemelor informatice, cât și în urma preluării balanței contabile a fostei companii, inclusiv datoriile.

La jumătatea anului am înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 684 de milioane de euro, în scădere cu 2,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Tot la finalul primului semestru ofeream servicii mobile pentru peste 9 milioane de clienți, internet fix în bandă largă pentru peste 1 milion de clienți și servicii de televiziune prin cablu și satelit pentru peste 1 milion de clienți.

Deci baza de clienți se menține relativ stabilă și conformă cu estimările noastre. Ba chiar am văzut o scădere ușoară a ratei de churn – clienți care se întorc la Orange după unul sau două cicluri contractuale, invocând calitatea superioară a rețelelor noastre.

Am văzut și creșteri importante anul acesta, unu-la-unu cu așteptările noastre sau ușor peste. La mijlocul lui 2025, YOXO, serviciul nostru 100% digital de telefonie mobilă și internet mobil a avut o creștere de 14%.

Totodată, Orange Business a înregistrat o creștere de 9,8% pentru serviciile de IT&C, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Tot în divizia de B2B am avut venituri în creștere și din vânzările de echipamente – peste 31% față de aceeași perioadă din 2024.

Forbes: Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina) și perspectiva noilor măsuri fiscal-bugetare activitatea companiei dvs.?

Julien Ducarroz: Într-o piață în care ARPU se menține destul de jos, orice presiune economică și situație geopolitică poate avea efecte în cascadă asupra cifrei de afaceri.

În România, consumatorii sunt destul de pragmatici și atenți la buget, deci venitul mediu obținut per utilizator este unul dintre cele mai mici din Europa. Suntem undeva imediat după Republica Moldova. În aceste condiții, piața nu este sustenabilă pe termen lung, pentru că nu încurajează competiția.

Măsurile economice curente, cuplate cu problemele specifice industriei noastre adaugă o și mai mare presiune, mai ales într-o piața în care am rămas doar trei mari jucători. Am văzut discuții recente despre eliminarea anumitor taxe pentru companiile mari.

Cred că este important să se înțeleagă faptul că o piață stagnantă înseamnă și o stagnare a digitalizării și un blocaj tehnologic, nu doar o problemă de venituri pentru companii. De aceea este important să fie încurajate în continuare investițiile prin măsurile fiscale specifice fiecărei industrii, nu aplicate întregului sector economic. Altfel va fi doar o luptă continuă a prețurilor.

Forbes: Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

Julien Ducarroz: Există în continuare un spațiu de creștere foarte mare în mediul de business românesc. Trebuie stimulată inovația locală, dacă vrem să ținem pasul cu revoluția AI.

Totodată, trebuie înțeles faptul că multe dintre procesele interne ale afacerilor din România pot fi eficientizate și scalate prin outsourcing-ul tehnologic, pentru că degrevează echipele interne, care pot astfel să se concentreze mai mult pe business.

Avem cea mai mare diversitate la locul de muncă din istorie, înclusiv în materie de generații. Și e important să găsim moduri de lucru transgeneraționale și să sprijinim toate generațiile să se adapteze la schimbare, mai ales la noile tehnologii.

Mai mult ca oricând trebuie să fim empatici în relația cu angajații, pentru că impactul asupra unei companii e resimțit destul de repede și de ei, chiar și când absorbim toate dezechilibrele economice și menținem stabilitatea internă.

Forbes: Ce așteptări aveți de la autoritățile române?

Julien Ducarroz: Așa cum am menționat, e important să se rezolve sincopele din industrie: să existe legi echitabile și reglementări clare. Doar așa putem valorifica cele mai bune tehnologii pentru a crește în continuare satisfacția clienților.

Am investit 4,7 miliarde de euro în România, de la intrarea pe piață și până în prezent, și dorim să ne menținem acest angajament pentru o creștere durabilă.

Drumul spre suveranitate digitală și progresul pe termen lung al României necesită un parteneriat puternic între mediul privat și autorități. Vă mai ofer un exemplu de provocare de care ne lovim în continuare destul de des: închirierea stâlpilor și a infrastructurii publice. În vreme ce alte companii, cum ar fi cele de gaz și energie electrică, primesc acces la acestea gratuit sau la prețuri mici, industria de telecom este taxată masiv.

Și mai ciudat este faptul că ANCOM a publicat o listă de prețuri de referință pentru acces la stâlpi și la infrastructură subterană, dar aceste tarife nu sunt recunoscute de distribuitorii de energie electrică și de companiile care administrează drumurile.

Forbes: Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dvs. de business pentru anul viitor?

Julien Ducarroz: Principalul obiectiv rămâne extinderea poziției noastre de lider. Vom continua expansiunea rețelelor 5G/5G+, cât și upgrade-urile la fibră optică, și decomisionarea vechilor rețele broadband, care sunt mari consumatoare de energie, chiar și când nu deservesc abonați. Totodată, vom continua integrarea sistemelor IT ale vechii companii și eficientizarea fluxurilor digitale.

Un alt vector de creștere extrem de important va fi în continuare segmentul B2B, în special în zona serviciilor IT&C, cloud și de business integration. Însă pariul nostru cel mai mare este securitatea cibernetică.

Am lansat recent o companie dedicată, numită SCUT, care aduce în România pentru prima dată o privire unificată asupra securității digitale și în care mutăm treptat toată activitatea de cyber. Știm cu toții că a crescut numărul de atacuri cibernetice în ultimii ani și că pe primele locuri se află industrii critice precum energia, sectorul public și administrația locală, respectiv IT&C.

În acest context, ne dorim să creștem reziliența digitală națională printr-o privire de ansamblu asupra întregii infrastructuri digitale a companiilor și instituțiilor din România, versus abordarea fragmentată de până acum.

Vom face acest lucru alături de partenerii noștri de la Orange Cyberdefense, oferind un înalt grad de protecție, vizibilitate completă, asistență coordonată în cazul atacurilor cibernetice, dar și prevenție.

Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați în anul 2026?

Julien Ducarroz: Cred că cea mai mare provocare este să integrăm în modurile de lucru actuale tehnologiile noi, precum RPA și AI.

Rezistența la schimbare va exista întotdeauna și este firească. Dar nu putem să ignorăm aceste inovații. Este de datoria întregului mediu de business să asigure o tranziție ușoară către noile paradigme de lucru.

Mai mult decât atât, trebuie să realizăm că revoluția la care suntem martori nu se va întâmpla peste noapte și că noi suntem cei care o pot ghida în direcția corectă.

Orange, de exemplu, a început să folosească tool-urile de AI atât în procesele interne, pentru a ușura munca colegilor, dar și pentru a scurta traseele pentru sprijinirea clienților când au o problemă sau o întrebare.

(24 noiembrie 2025)

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.