FacebookTwitterLinkedIn

Joe Biden, preşedintele SUA, a reafirmat miercuri că intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat în 2024, dar va confirma aceasta „la începutul anului viitor”.

„Intenţia mea este să mă reprezint”, a declarat liderul democrat în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că este totuşi vorba de o „decizie de familie”, notează Agerpres.

Joe Biden este cel mai vârstnic preşedinte american ales vreodată, împlinind peste câteva zile vârsta de 80 de ani.

Președintele a precizat miercuri că alegerea sa nu va depinde de rivalul sau republican Donald Trump, care intenţionează să-şi anunţe candidatura pentru 2024 săptămâna viitoare de la reşedinţa sa din Florida.

Pe de altă parte, Joe Biden a spus că este „pregătit” să lucreze cu opoziţia republicană din Congres, după ce a reuşit să contracareze „valul” conservator promis în alegerile intermediare (”midterms”).