FacebookTwitterLinkedIn

Deși piața forței de muncă se confruntă cu o criză, iar în sectorul medical este dificil de găsit specialiști în diferite orașe din țară, Clinicile Dentare Dr. Leahu își continuă strategia de extindere. Concret, compania vizează extinderea echipelor de lucru și dezvoltarea capacității interne “pentru a putea susține ritmul accelerat de scalare”.

“Ca planuri imediate – vom mai deschide o clinică în București în perioada următoare; vom ajunge la a 19-a clinică din rețea. 2022 nu va aduce un procent fantastic de creștere sau cel puțin nu aceasta este prioritatea noastră acum. Noi am crescut foarte accelerat în ultimii ani, în 2021 chiar cu un procent de peste 80%”, a declarat Ionuț Leahu, Fondator și CEO Clinicile Dentare Dr. Leahu, pentru Forbes România.

Complementar, în contextul economic actual, comportamentul consumatorului tinde să fie rezervat în această perioadă. Potrivit lui Ionuț Leahu, prevenția nu este o prioritate, iar “orice nu este o urgență, este considerat o investiție și, după cum știm, investițiile sunt puse pe o linie laterală”. 

“Observăm de ani o accesare deficitară a serviciilor stomatologice, știm din studiile de profil că doar jumătate dintre români merg la dentist și doar o treime din familiile din țară își aduc copilul la control, așadar cu cât factorii economici vor influența mai mult și pe termen mai lung decizia de accesare a serviciilor medicale, cu atât starea orală a acestora va fi mai dezastruoasă și cu efecte negative pe termen lung”, adaugă CEO-ul.

În luna aprilie, Clinicile Dentare Dr. Leahu au investit 650.000 de euro în cel de-al optsprezecelea centru stomatologic al rețelei, la Brașov. Investiția a acoperit dotarea cabinetelor stomatologice, la care se adaugă un centru de radiologie dentară digitală și spații pentru tratamentul copiilor. De altfel, compania își propune să să investească cel puțin 1,5 milioane de euro până la finalul anului în suplimentarea rețelei.