FacebookTwitterLinkedIn

Investițiile directe ale nerezidenților în România au scăzut la 5,852 miliarde de euro în perioada ianuarie-noiembrie 2024, înregistrând o diminuare de 11,5% față de cele 6,611 miliarde de euro din aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României, prelucrate de Agerpres.

Din total, participațiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, au însumat 4,720 miliarde de euro, iar creditele intragrup au atins valoarea netă de 1,132 miliarde de euro.

Conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), în primele 11 luni ale anului trecut au fost înființate 5.588 de societăți cu capital străin, cu 13,32% mai puține decât în aceeași perioadă din 2023. Valoarea totală a capitalului social subscris de aceste firme a scăzut drastic, cu 85,52%, ajungând la 17,878 milioane de dolari față de 123,431 milioane de dolari în perioada similară din 2023.

În luna noiembrie 2024, au fost înregistrate 645 de societăți noi cu participare străină, în creștere cu 8,04% comparativ cu noiembrie 2023. Totuși, capitalul social subscris a scăzut cu 84,84%, la doar 380.200 dolari.

Cele mai multe firme cu capital străin nou-înființate au fost active în domeniul comerțului cu ridicata și amănuntul și repararea autovehiculelor (35,81%), urmate de activitățile profesionale, administrative și tehnice (17,83%) și transporturi, depozitare și comunicații (14,73%).

Până la finele lunii noiembrie 2024, România avea 270.582 de societăți cu participare străină la capital, iar valoarea totală a capitalului subscris depășea 71,8 miliarde de dolari. Italia se menține lider ca număr de firme cu 53.653 de societăți și un capital de 3,627 miliarde de dolari. Totuși, Olanda deține cea mai mare valoare a capitalului social, cu 13,219 miliarde de dolari, distribuiți în 6.210 societăți.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.