FacebookTwitterLinkedIn

Conform unei analize IBC Focus, în perioada ianuarie – aprilie 2022, numărul investițiilor noi și al proiectelor de construire de facilități bio și zootehnice a ajuns la o valoare de 300 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o creștere cu 75% comparativ cu aceeași perioada a lui 2021.

Potrivit statisticilor, tendința aceasta de creștere a numărului de investiții se accentuează  în contextul discuțiilor despre criza alimentară și în condițiile în care lanțurile de producție și distribuție în zona de securitate alimentară sunt afectate din cauza conflictului militar din Ucraina.

„În prima parte a anului 2022 am observat o creștere cu 75% a investițiilor în agribusiness, comparativ cu perioada similară a anului trecut. O posibilă explicație a acestei tendințe poate fi pusă și pe seama conflictului militar din Ucraina”, a punctat Andrei Spătaru, fondator IBC Focus.

Din analiza proiectelor de construcții anunțate în primele patru luni ale anului 2022 în acest domeniu reiese că 56% dintre proiectele noi sunt proiecte zootehnice, iar 44% sunt agrotehnice.

În segmentul zootehnic, cele mai multe investiții sunt făcute în fermele de bovine pentru lapte și carne (43%), fermele suine reprezintă aproximativ o cincime (19%) din totalul investițiilor anunțate în acest an, iar fermele de păsări (în special pui și curcani) – 15%. De asemenea, fermele de ovine au o pondere de 13%, iar fermele piscicole reprezintă 10% din investițiile noi.

„Urmărind tendințele investițiilor anunțate în segmentul agrotehnic, se remarca o pondere însemnată în construirea de spații de depozitare cereale și legume. Comparativ cu anul trecut, investițiile anunțate în construirea de silozuri depozitare cereale au crescut exponential”, arată cercetarea.

Totuși, cele mai multe investiții anunțate în zona agro rămân serele și solariile, urmate de investițiile în capacitățile de depozitare cereale, legume și fructe.

În acest an, IBC Focus prin platforma victa.ro a monitorizat 392 de investiții din segmentul agro-zootehnic. Cele mai multe investiții (64%) sunt încă în faza premergatoare construcției, urmând ca demararea construcției propriu-zisă să aibă loc în următoarele luni.

Valoarea estimată a acestor investiții depășește 300 de milioane de euro. Județele cu cele mai multe investiții noi în domeniul agricol sunt Constanța (30), Satu Mare (28) și Bihor (24).

IBC Focus este o companie care monitorizează piața de construcții și proiectele de investiții din România, cu o experiență de peste 15 ani în domeniu. Anual, pe platforma victa.ro sunt monitorizate și actualizate constant peste 35.000 de șantiere și proiecte de construcții, atât din sectorul privat, cât și din cel public.